Proiect de lege privind parteneriatul civil. Magistrat vrâncean: „Se exclude orice formă de adopție, doar pe criterii de sex, ceea ce contravine articolului 2 din Legea 137/2000. Sunt prohibite orice excluderi pe acest criteriu, ori textul asta face”

Ieri, HotNews a publicat în exclusivitate un draft al Legii parteneriatului civil, care ar avea la bază un proiect lansat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și care ar trebui să intre în dezbatere începând de săptămâna viitoare. Proiectul de lege are 25 de capitole și vine ca urmare a unei decizii date de Curtea Constituțională în iulie, privind neconstituționalitatea prevederilor art.277 alin.(2) și (4) din Codul civil. Excepția a fost invocată de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton și Asociația Accept și a fost admisă cu majoritate.

Draftul Legii parteneriatului civil poate fi studiat aici Fişier document-2018-10-11-22751981-0-varianta-lucru-parteneriat-civil-1.docx. Documentul reglementează mai multe probleme, însă mai este mult de lucru, cred specialiștii în drept. Tot tam-tamul făcut pe tema căsătoriilor între persoane de același sex avea la bază și dreptul acestor parteneri de a adopta copii. Numai că acum vine articolul 18: „Partenerii din parteneriatul civil între persoane de același sex nu au dreptul la adopție, împreună sau separat”.

„La o prima citire, ideea este bună. Ideea parteneriatului civil a fost susținută de un tânăr parlamentar, Remus Cernea parcă, și toată lumea a râs de el! Sunt însă câteva mici probleme: numele. Înțeleg ca partenerii nu pot lua numele de familie al unuia din parteneri, probabil pentru că s-ar confunda deja noțiunea cu cea de căsătorie. Totuși, numele ține de identitate și normal ar fi să poată fiecare să-și afirme identitatea și apartenența la un asemenea parteneriat. Apoi adopția. Adopția este într-adevăr marele bau-bau din tot ce s-a întâmplat. Dar se exclude orice formă de adopție, doar pe criterii de sex, ceea ce contravine articolului 2 din Legea 137/2000. Sunt prohibite orice excluderi pe acest criteriu, ori textul asta face, chiar foarte clar. Se exclude posibilitatea adoptării copilului partenerului!

Totodată, nu se precizează forma de înregistrare a acestor parteneriate. Evidența lor, adică. În ipoteza unui conflict de interese, nu știu cum poți verifica dacă cei aflați în presupusul conflict sunt sau nu parteneri! Ar mai fi și dispozițiile privind desfacerea acestui parteneriat și modalitatea de desfacere. Ca jurist, mă gândesc la simetria actelor juridice: cum îl fac așa îl desfac, dar ar trebui să existe dispoziții exprese privind modalitatea - o simplă declarație a celor doi, la care notar (oricare sau cel care a încheiat actul de parteneriat etc). În concluzie, este un proiect făcut în pripă și negândit”, ne-a spus un judecător vrâncean.

 

Adauga comentariu