Program restrâns pentru eliberarea cazierului

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea anunță că programul la serviciile de caziere va fi modificat, până la data de 31 martie - cu posibilitatea de prelungire. Odată cu acest anunț, IPJ Vrancea recomandă ca prezentarea la ghişeele de relaţii cu publicul să se realizeze numai în situaţii urgente, când vrâncenii au nevoie neapărat de certificatul de cazier judiciar sau certificatul de integritate comportamentală.

Totodată, poate fi redus timpul de așteptare și evitarea contactului prelungit cu alte persoane prin completarea unui formular care poate fi descărcat de pe site-ul IPJ Vrancea. „Formularul completat și semnat poate fi transmis scanat și pe adresa de mail cazier@vn.politiaromana.ro împreună cu o copie a actului de identitate valabil,  în această situație certificatul de cazier judiciar putând fi ridicat în termen de 3 zile de la transmiterea cererii. La eliberarea certificatelor de cazier a căror cereri au fost transmise prin mail, se va prezenta solicitantul personal, având asupra sa actul de identitate în original și în termenul de valabilitate precum și cererea transmisă electronic. Lipsa actului de identitate duce la imposibilitatea eliberării certificatului de cazier judiciar”, se arată într-un comunicat.


Adauga comentariu