Prințul Sturdza, citat în dosarul de corupție a lui Alexandru Lefter. Fostul șef al ITRSV dorea să obțină și declarațiile ofițerilor SRI pe care Sturdza îi acuză de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual și abuz în serviciu

Surprize în dosarul penal în care fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Focșani este judecat în apel pentru fapte de corupție. Curtea Supremă va audia o serie de martori, printre care și prințul Paltin Gheorghe Sturdza. Prințul, cu o condamnare pe fond într-un dosar legat tot de retrocedări, va fi prezent în boxa martorilor la cererea fostului prefect de Buzău Paul Beganu, judecat alături de Lefter. Tot legat de numele prințului este și o solicitare făcută de Alexandru Lefter zilele trecute: atașarea la dosar a declarațiilor mai multor persoane: un procuror, ofițeri SRI și ofițeri de poliție judiciară, anchetați la cererea lui Sturdza. Prințul îi acuză pe aceștia că i-au măsluit stenogramele în propriul dosar, probe care de altfel au și fost înlăturate de instanță în cursul procesului său. După o soluție favorabilă la Parchetul Militar, instanța a decis ca o parte dintre cei pe care Sturdza îi acuza de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual și abuz în serviciu, să fie anchetați din nou.

Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat cererile inculpaților din dosarul lui Lefter și a respins pe capete mai multe probe pe care aceștia și le doreau în apărare. În ceea ce îl privește pe Alexandru Lefter, instanța nu a considerat nimic ca fiind util sau pertinent. „Respinge proba cu înscrisuri solicitată de apelantul intimat inculpat Lefter Alexandru, constând în: ordonanţa pronunţată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare în dosarul nr. 6/P/2017 din data de 22.11.2017, o serie de procese – verbale, ordonanţe de delegare, mandat de percheziţie informatică dintr-un dosar al DNA – Serviciul Teritorial Braşov, nr. 63/P/2012, 7 declaraţii de martor, una dată de procurorul Nica Iulian Marius într-un dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, una dată de ofiţerul de poliţie judiciară Bucurenciu Sandu Mihai din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Braşov, una dată de către comisarul de poliţie DNA – Serviciul Teritorial Braşov, Feticu Nicolae Ciprian şi, alta dată de către comisarul de poliţie judiciară DNA – Serviciul Teritorial Braşov, Iordache Ovidiu şi, 3 ale unor ofiţeri SRI, doamna căpitan Chituc Mariana, domnul colonel Enache Lucian şi domnul Croitoru Lucian, comandantul DJI Braşov”, se arată în minută.

Nu este exclus ca Lefter să fi făcut aceste cereri pentru a dovedi că este posibil ca și stenogramele care îl incriminează să fi fost trucate, sau că probele au fost obținute ilegal, în baza protocoalelor încheiate cu SRI. După cum am precizat, numele la care se face referire au legătură cu dosarul penal al lui Paltin Gheorghe Sturdza, mai precis cu una dintre probele „forte”: transcrierile înregistrărilor pe care chiar prințul le-a efectuat și care au fost ridicate de anchetatori în urma unor percheziții. Ulterior, Sturdza a susținut că acestea erau de fapt măsluite în așa fel încât să rezulte că punea la cale obținerea pe nedrept a unor mari suprafețe de teren forestier în judeţul Bacău.  Pe baza acestora, prințul Sturdza a fost arestat preventiv și trimis în judecată. Câteva luni mai târziu, a făcut plângere împotriva tuturor celor prin mâinile cărora trecuseră fișierele folosite pentru transcrieri. Ajuns la Parchetul Militar, dosarul a fost clasat, însă anul trecut instanța a dispus redeschiderea anchetei.

Adauga comentariu