Prins drogat la volan, a declarat că fumase substanțe interzise pe teritoriul altei țări

De la o șicanare în trafic, un vrâncean a ajuns să fie urmărit de poliție, anchetat și apoi trimis în judecată. Nu s-ar fi întâmplat nimic reprobabil, dacă acesta, aflat la volan, nu ar fi consumat înainte ceva alcool și substanțe interzise. Incidentul a avut loc în august anul trecut, după orele 22.00, iar polițiștii i-au luat urma șoferului de 32 de ani din Dumbrăveni după ce o doamnă a sesizat că fusese șicanată în trafic.

Mașina condusă de inculpatul de astăzi a fost reperată pe Bulevardul Republicii din municipiu, însă șoferul nu s-a lăsat prins cu una cu două: a condus întins până în cartierul Bahne, unde a coborât din mașină și a fugit. La scurt timp a revenit însă la sentimente mai bune și s-a întors la mașină, moment în care a încercat să îi convingă pe polițiști că de fapt nu el se afla la volan, întrucât băuse și nu ar încălca legea.

În final, deși a refuzat testarea cu etilotestul, a acceptat în acea seară să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge. Așa s-a descoperit nu doar că avea o alcoolemie de 1,10 grame la mie în sânge, dar consumase și canabis. În timpul anchetei, bărbatul a prezentat o proprie variantă. A declarat că a băut în acea zi 3 pahare de vin. Referitor la probele care indicau prezența drogului în organismul său, inculpatul a avut o explicație: cu o zi înainte de incident se întorsese din Germania, țară în care, într-adevăr, fumase o țigară care nu se găsește în toate magazinele.

Adauga comentariu