Prin cenușa istoriei. Are nevoie Canalul Siret - Bărăgan de o Ană a lui Manole?

Celebrul Canal Siret – Bărăgan ar fi trebuit să facă legătura dintre baralul Călimănești ( Vrancea) și lacul Dridu (Ialomița), pe o distanță de aproape două sute de kilometri. Primul studiu privind realizarea sa aparține profesorului Alexandru Davidescu, în 1912, unde se preconiza irigarea a peste 200.000 de hectare.


Ideea construcției acestul canal a fost reluată, analizată și abandonată de mai multe ori – în perioada interbelică, în anii 1950 și 1954 (pe vremea președinților Marii Adunări Naționale Constantin Parhon și Petru Groza), prin 1959 și 1962 (în timpul lui Gheorghe Maurer și al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), în1969 și 1973 (pe vremea lui Nicolae Ceaușescu).


Între 1972 și 1974, Ceaușescu a primit mai multe studii cu privire la oportunitatea realizării unui canal pe Siret, însă „cel mai iubit fiul al poporului” n-a fost interesat atunci de proiect, preocupat, probabil, să termine „Magistrala Albastră” – Canalul Dunăre – Marea Neagră, început în 1949 și inaugurat 35 de ani mai târziu, în mai 1984.


Însă „Iubitul conducător” nu a abandonat total ideea de a construi Canalul Siret Bărăgan. Lucrările au început în 1986 și, cel mai probabil, dacă nu ar fi fost Revoluția l-ar fi terminat. Din nefericire, proiectul s-a oprit definitiv după 1989 (nu punem aici la socoteală cele câteva icneli fără rezultat ale unor guverne postdecembriste), în 2012 fiind realizați doar 20 din cei 198 de kilometri atât cât prevedea proiectul. În același an, Ziarul Financiar titra cu litere de-o șchioapă referindu-se la Canalul Siret – Bărăgan: „... următoarea megastructură a României: o investiție de 3,5 miliarde de euro ar pune la adăpost de secetă 10% din agricultură”.


Într-un interviu din 1990, ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător, Simion Hîncu, a venit în Vrancea pentru a evalua stadiul lucrărilor la Canalul Siret – Bărăgan. Cu această ocazie a răspuns câtorva întrebări puse de jurnaliștii de la Milcovul liber, N. Lădaru și N. Țigăeru.


„... sunt și foarte multe greutăți. Resursele materiale sunt reduse. Economia noastră trece printr-o situație grea, ca efect al practicilor vechiului regim când exportul demateriale era pus pe primul plan în detrimentul propriilor interese. (...) Sunt unele anomalii de ordin social și organizatoric. O lucrare ca aceasta ar fi gtrebuit să entuziasmeze oamenii și să le justifice eforturile. Am ajuns la concluzia că toate aceste probleme trebuie așezate pe principii noi, să fie soluționate cu altfel de relații între oameni. (...) Sperăm ca aici, pe acest mare șantier de investiții lucrurile vor intra cu adevărat pe făgașul normal”, spunea atunci, încrezător în viitor, ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului, Simion Hîncu.


Mare trebuie să fi fost optimismul unora atunci, în zorii acelei democrații fragile... 18 ani mai târziu, cu ocazia vizitei premierului Viorica Dăncilă în Vrancea, un alt ziar – Monitorul de Vrancea – titra la rândul său cu litere de-o șchioapă: „Canalul Siret – Bărăgan, prins în pachetul de investiții strategice care urmează să fie realizate în parteneriat public – privat”.

 

Adauga comentariu