Primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă și-a depus declarația de avere. Cu un salariu de 88.000 de lei pe an, oficial, o duce bine!

Fraților, trăim un moment istoric! Primarul Cristi Valentin Misăilă și-a depus declarațiile de avere și interese. Conform documentelor, edilul Focșaniului a rămas cu un intravilan în Golești (cumpărat în 2008), un teren agricol în Movilița (achiziționat în 2012) și un alt teren agricol în orașul Panciu ( luat în 2012). Terenul din comuna Gugești, de 4,19 hectare, care figura în declarația de avere de anul trecut, nu mai apare în actul completat anul acesta.

Primarul nu deține imobile dar a rămas fidel mașinii sale, un Nissan Patrol cu anul de fabricație 1995. Edilul nu are depozite bancare însă creditele i-au rămas neschimbate: 88.000 de lei și 45.000 de euro. Anul trecut, Cristi Valentin Misăilă a avut un singur venit, indemnizația de primar în valoare de 88.087 de lei.

Adauga comentariu