Primarul din Tănăsoaia, trimis în judecată pentru fapte de corupție. Procurorii DNA i-au pus sechestru pe mașină

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au făcut public într-un final faptul că Romeo Vulpe a fost prins cu mâța în sac. După 10 zile de la trimiterea sa în judecată, procurorii anticorupție spun că Vulpe, „în prezent și la data faptei primar al comunei Tănăsoaia”, a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. În paralel, pe lângă procesul penal, Vulpe încearcă să își rezolve pe parte civilă „neînțelegerile” cu APIA, solicitând în instanță anularea actului administrativ care a stat la baza concluziilor procurorilor. Vulpe este acuzat și va fi judecat „pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”.

Potrivit DNA, Vulpe s-a jucat cu fondurile APIA timp de 4 ani. „În perioada 2009 - 2013, inculpatul Vulpe Romeo, în calitate de primar al comunei Tănăsoaia, a indus și menținut în eroare Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Vrancea, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea exploatației agricole și creșterea veniturilor realizate din comercializarea producției”.

Concret, inculpatul a depus trei cereri de plată în condițiile în care cunoștea faptul că la data de 23 octombrie 2009 radiase personal PFA Vulpe M. Romeo, prin urmare, nu mai îndeplinea condiția de acordare a plăților în proiect. Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 25.877 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanțarea Investiților Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism ce aparține inculpatului”, se arată într-un comunicat DNA.

 

 

Adauga comentariu