Primarii PSD au luat „ștartul” în „compania” electorală ca să vază cine merită mai mult!

Partidul Social Democrat și-a făcut o obișnuință în a fura startul la fiecare campanie electorală. Practic, nu partidul, ci primarii PSD care își fac un titlu de glorie de a fi puțin mai aproape de momentul startului oficial. De data aceasta vorbim de două luni, timp pe care edilii din localitățile „de trei trandahiri” sunt gata să-l bage rapidși pe nevăzute în buzunarul din spate al pantalonilor.


Un prim exemplu în toate este orașul Panciu. Primarul Iulian Nica s-a trezit cu niște bannere de la partid și ce și-a spus: la ce să mai aștepte, când poate să le atârne pe sârmele din localitate chiar acum? Ceea ce a și făcut! Indiferent de gogoșile pe care ni le poate oferi pe tavă primarul, el știe că noi știm că bannerele au caracter electoral, dar cine să-i reproșeze?  Am încercat să obținem o poziție oficială însă nu ne-a răspuns la telefon.


Un al doilea exemplu îl găsim „pe drumul de costișă” ce duce la Pufești, acolo unde grijește primarul Maricel Nițu. Același banner ne spune că „Patrioți în Europa” și „România merită mai mult”, totul asezonat cu sigla PSD. Păi dacă nici asta nu mai e campanie...


Cu toate astea, cine a întocmit spusele alea de pe bannere nu a fost tocmai prost. Ba am putea spune că a fost extrem de inteligent când s-a gândit la mesajul „România merită mai mult”. Păi, sigur că da, cine dracu a fost la putere în ultimii ani, stimați compatrioți social-democrați? Cu siguranță vă puteți întreba asta în fiecare dimineață, atunci când vă bărbieriți (epilați) în oglindă!

 

Adauga comentariu