Prima ninsoare, primele victime pe șoselele din județ

Nouă răniți au fost transportați aseară la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, în urma celor două accidente rutiere care au avut loc o dată cu lăsarea înserării. Cele mai multe victime, șapte, au fost rănite în accidentul de la Mărășești. Majoritatea sunt cetățeni moldoveni și se aflau în autocarul care se întorcea din Italia și se îndrepta spre Chișinău. O persoană a decedat la scurt timp, iar cea mai tânără pasageră transportată la spital este o fetiță de 12 ani, care din fericire nu este rănită grav. Alte persoane rănite ușor sunt trei femei din Republica Moldova - în vârstă de 34, 37 și 65 de ani, dar și un bărbat de 36 de ani. Acesta din urmă a refuzat consultația și investigațiile medicale.

În același accident a mai fost rănit ușor un bucureștean în vârstă de 53 de ani, iar o femeie de 58 de ani din București a fost internată la chirurgie cu multiple traumatisme. Un alt bărbat internat aseară în spital este un brașovean de 56 de ani, implicat în coliziunea dintre un tir și autoturism, de pe DN11A (Adjud ieșire spre Onești). Din primele cercetări, acesta este de altfel și cel care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu tirul. În urma accidentului, cea de-a doua pasageră din autoturism, o femeie de 51 de ani, tot din Brașov, a decedat la spital.

Sursa Foto: ISU Vrancea

Adauga comentariu