Prefectul Sorin Hornea și directorul Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, medaliați de Academia Română!

Prefectul județului Vrancea, Sorin Hornea, și directorul Muzeului Vrancei, profesorul dr. Horia Dumitrescu, au primit distincția „General Henri Mathias Berthelot”. Medalia aniversară, un omagiu adus marelui ofițer, le-a fost acordată de vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu, în cadrul unei conferințe susținute de istoricul francez Jean-Paul Bled, profesor la Universitatea din Sorbona. Evenimentul în cauză s-a desfășurat în Aula Academiei Române și face parte din seria activităților culturale dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.


„Am fost deosebit de onorat să primesc această distincție chiar de la vicepreședintele Academiei Române și președintele Secției de Științe Medicale, academicianul Victor Voicu. După cum probabil știți, în cadrul aceleiași manifestări au fost acordate mai multe medalii aniversare. Încă o dată, a fost o onoare pentru mine”, ne-a declarat prefectul Sorin Hornea.


Cu același prilej au mai fost acordate încă 13 distincții, una dinte acestea fiind primită și de ministrul Culturii, George Ivașcu.

 

Adauga comentariu