În PNL, săbiile rămân(deocamdată) în teacă

Atacul lui Rareș Bogdan la adresa lui Ludovic Orban nu a dus la o coagulare, în acest moment, a celor care vor să-l răstoarne de la conducerea PNL pe Orban. Realist vorbind, nici nu era acum momentul pentru răfuieli politice de acest gen, când guvernarea era mult mai presantă, cu pandemia, cu foamea de bani la buget și cu cereri de creșteri de salarii și pensii pe masa Executivului. Și când oricum în acest an partidul are programat un congres statutar în care actualul lider poate fi trimis acasă fără nicio problemă, dacă asta doresc cei mai mulți liberali.

Chiar și Bogdan și-a nuanțat un pic declarațiile și a precizat într-un interviu pentru ziarul Libertatea că nu acum ar trebui să-și dea demisia președintele PNL, ci trebuia să facă acest lucru imediat după pierderea alegerilor parlamentare. Și atunci să încercăm să descifrăm ce l-a mânat totuși în luptă pe noul lider liberal ajuns în a doua poziție de conducere a partidului, cea de prim-vicepreședinte?

În primul rând să vedem ce e cu această înfrângere a liberalilor, cu 25%, în alegerile parlamentare, în fața PSD, care a luat cu 3,9% mai mult, trâmbițată pe toate canalele de către rivalii lui Orban. Eu zic că 25% după un an de guvernare grea cu economia prăbușită, cu oameni închiși în casă și cu pandemia care a bulversat sistemul nostru sanitar și a impus restricții draconice, nu e un scor slab pentru PNL care a mers singur în alegeri.

Să ne amintim că în 2016, noul PNL, format din două partide – vechiul PNL și PDL, lua 20% și era zdrobit de PSD-ul lui Dragnea care lua 45%. Și să mergem mai în urmă să vedem ce a fost: 2012 nu se pune, că cele două partide au fost aliate în USL. În 2008, după o guvernare liberală și după intrarea României în Uniunea Europeană, PNL a obținut de-abia 18%, fiind depășit de PDL – 32% și de PSD – 33%. În 2004, PNL în Alianța DA cu PDL obțineau împreună 34%, în timp ce PSD făcea 41%, dar avea să piardă guvernarea, prin jocurile de putere ale lui Traian Băsescu, președinte la acea dată. Deci nu prea stă în picoare argumentul cu pierderea alegerilor când vedem ce rezultate „notabile” au avut liberalii la ultimele scrutine parlamentare.

Și atunci, ar mai fi două explicații pentru ieșirea lui Rareș Bogdan. Una, în care eu nu cred, ar fi aceea că l-a luat valul și s-a crezut în postura de realizator TV și a spus tot ceea ce a simțit, fără niciun fel de calcul și cenzură politică, atât de necesare unui lider politic, atunci când dă interviuri. Și o alta, care pare mai plauzibilă, aceea că a vrut să fie primul care dă un semnal public tranșant anti-Orban, în perspectiva viitorului congres, să arate că e curajos și că el poate fi „alesul”, lupul „alfa” - cum chiar el l-a catalogat pe Orban, și merită să fie susținut la viitorul congres pentru șefia partidului.

De ce atâta zbatere pentru acestă funcție de președinte al PNL? Pentru că ea va putea deschide perspective luminoase de carieră politică pentru cel ce o va dobândi. Să ne amintim că în 2024 alegerile prezidențiale și parlamentare vor pica simultan în același an iar președintele PNL de atunci, oricare va fi el, va trebui automat să-și asume una din două mari bătălii politice, cea pentru funcția de președinte sau cea pentru funcția de prim ministru, adică cele mai răvnite și puternice funcții în statul român. Iar cine va obține anul acesta președinția PNL are toate șansele să prindă viitoarele alegeri în aceeași postură și peste trei ani.

Competiția e așadar deschisă, Rareș Bogdan e unul dintre candidați. Florin Cîțu poate fi de asemenea un candidat redutabil dacă își va consolida poziția în partid și nu va face gafe mari la guvernare. Mai rămâne să vedem, pentru că suntem în România, cine va primi binecuvântarea serviciilor, care contează încă enorm de mult la noi. Sau poate apare vreun candidat de ultimă oră, scos din jobenul politic românesc plin de surprize. Nu știm exact nici care va fi opțiunea președintelui jucător Iohannis în legătură cu viitorul șef liberal. En garde, liberali!

 

 

 

Adauga comentariu