Plutonierul major Laurențiu Iancu este pompierul lunii octombrie. Martor al unui accident rutier pe când era în timpul liber, i-a salvat viața unei femei: „A fost îngerul meu păzitor”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a a acordat titlul de pompierul lunii octombrie unui angajat care, în timpul său liber, a intervenit pentru a acorda primul ajutor unei victime rănite într-un accident rutier. Cea care a beneficiat de îngrijirile plutonierului major Laurențiu Iancu a avut ocazia să îi transmită chiar un mesaj emoționant: „Din toată experiența trăită am realizat că un străin își poate lăsa amprenta profund în conștiința mea. Nu mi-am imaginat vreodată că un necunoscut îmi poate face bine dezinteresat. În acea zi, de 4 octombrie, a fost îngerul meu păzitor. Țin să-i mulțumesc și să îi transmit cele mai frumoase gânduri. Merită tot ce e mai bun pentru că este un OM BUN. Cu respect, Dumitrița Laslău”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ISU Vrancea.

Profesia de bază pompier, dar totodată și asistent medical principal coordonator SMURD. Calitățile necesare meseriei le-a dezvoltat și le-a perfecționat la locul de muncă, ambiţia l-a făcut să-și dorească mai mult. A devenit instructor-formator pentru paramedici și evaluator în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordarea Primului Ajutor Calificat în urma cursurilor pe care le-a urmat la Târgu Mureș și Oradea. Pe lângă aceste ocupații are ca hobby fotografia și călătoriile. Îi place să fotografieze oameni, să le simtă emoțiile, să le citească poveștile de viață pe chip. De cum îl cunoști îți dai seama că poartă în suflet dragostea pentru ceilalți. Așa cum recunoaște și el: „Nu pot să spun NU și nu pot fi indiferent la problemele celor din jur, nu contează dacă sunt prieteni sau necunoscuți”.

Credeți-l pe cuvânt, ce zice aia face: „În data de 04.10.2018, plutonierul major Iancu Laurențiu se întorcea dintr-o plimbare la București. În timp ce se deplasa pe DN2/E85 la ieșirea din Râmnicu Sărat a fost martorul unui accident rutier. A acționat din reflex și a trecut la verificarea stării persoanelor acordând primul ajutor calificat unei victime, de sex feminin, care prezenta un traumatism cranio-cerebral. Văzând că victima sângerează puternic la nivel frontal, a luat trusa de prim ajutor din dotarea autoturismului cu care circula și a bandajat rana pentru a opri hemoragia. Subofițerul a asistat victima până la sosirea echipajului SMURD Rm. Sărat care a preluat-o în condiţii de siguranţă”, se arată în postare.

Ce spune pompierul lunii octombrie? „Știu că ceea ce fac multora li se pare greu, dar tot ce-i greu e și frumos. În 2007 când am venit la I.S.U. am fost încadrat servant la Adjud. Abia ce împlinisem 20 de ani şi deja participam la intervenții. Experiența am căpătat-o în misiuni însă partea de prim ajutor i-o datorez tatălui meu. În anul 2005, tatăl meu a suferit un atac cerebral. Nu a acceptat să fie îngrijit decât de familie. Atunci am înțeles cât de important este să fii calm, să ai răbdare și să nu te pierzi cu firea, ce efect are o strângere de mână și ce leac are un zâmbet. După zece ani l-am pierdut dar știu că nimeni nu l-ar fi îngrijit mai bine ca mine. Ca să fiu sigur că fac ceea ce trebuie am urmat cursurile unei școli postliceale sanitare, apoi în 2010 am urmat la Galaţi cursul de prim ajutor calificat unde am învățat primele noțiuni de prim ajutor de la instructorul plt. maj. Corciovei Mihăiţă. În timpul școlii postliceale am făcut practică la Camera de Primiri Urgențe Adjud unde am avut ocazia să mă confrunt cu cazuri foarte grave dar și să aprofundez cunoștințe despre acordarea primului ajutor și de aici s-au legat toate. Din octombrie 2013, de când a fost creată funcția, sunt asistent coordonator SMURD. Mă ocup cu: coordonarea și îndrumarea echipajelor de prim ajutor a paramedicilor de pe SMURD; asigur necesarul cu medicamente, materiale și accesorii medicale din dotarea ambulanțelor; predau cursurile de prim ajutor de bază voluntarilor I.S.U. și multe altele. E multă răspundere dar îmi și place. Energia este alimentată de familia care mă susține necondiţionat și soția care mă înțelege și îmi oferă încredere. Ca să ai succes în ceea ce faci trebuie să ai o echipă bună în spate și aici mă refer la colegi și familie”.

Sursa Foto: ISU Vrancea

Adauga comentariu