Peste două milioane de euro - cheltuielile de bază ale Primăriei Focșani pentru anul 2018!

Astăzi ne-am propus să vedem câți bani dă municipalitatea pe  încălzire, pe serviciile poștale și cele de telefonie. Cu toții știm că respectivele facturi le primim și noi, scăzând cheltuielile cu poșta, rarisime de altfel. Puțin sau mult, vom afla împreună cu cât scade bugetul primăriei în urma plăților efectuate către prestatorii mai sus enumerați. La astea am mai putea adăuga și serviciile de curățenie, activitate plătită destul de bine societății DEEP SERV și cele de pază prestate de AXEL PAZA SRL.


În luna ianuarie, ENET a primit de la administrația publică din Focșani suma de  284.218 lei, bani care au acoperit ajutărul de încălzire pe noiembrie și decembrie, energia termică de la adăposturile Protecției Civile, ale apartamentelor de fond locativ și de la sediul primăriei. Curățenia aferentă lunii decembrie a costat 12.406 lei iar serviciile de pază 11.042 lei. Către UPC s-au dus 8.127 de lei, ELECTRICA  a încasat 199.412 lei iar CUP și CUP Salubritate au primit 1.144 de lei. În sfârșit, către Direcția de Poștă s-a plătit 20.000 de lei, contravaloarea timbrelor poștale și serviciilor mașinii de francat. Total – 536.349 lei (113.032 de euro).


Luna februarie a venit cu noi cheltuieli din buget. Către ENET au fost virate sumele de 4.299.149 lei, subvenția la căldură, 2.154 lei, energia termică din apartamentele libere ANL, plus 18.787 lei, cea din sediul propriu. Egal – 4.320.000 de lei. Pentru CUP s-au alocat 65.972 de lei (alimentare cont de rezervă), serviciile de pază au costat 11.241 lei, cele de curățenie – 13.784 lei, UPC – 8.935 lei, Electrica – 404.063 lei, Telekom – 4.516 lei (abonamente telefonice), cele două CUP au primit 1.510 lei iar Poșta 25.500 de lei. Total – 4.855.111 lei (1.023.184 euro).


În luna martie, primăria a achitat societății CUP  - 810 lei (alimentare cont de rezervă), ENET – 117.892 lei (ajutor energie termică + apartamente nerepartizate), ENGIE (gaz) – 31.432 lei, AXEL (pentru pază) – 11.880 lei, DEEP SERV (curățenie) – 13.784 lei, UPC – 8.466 lei, VODAFONE (abonament telefon și wi-fi parcuri) – 35.601 lei, TELEKOM – 2.727 lei și Poștă – 13.000 lei. Am mai putea adăuga și majorarea capitalului social al CUP SALUBRITATE în cuantum de 350.000 de lei. Total – 585.592 lei (123.409 euro).


Luna aprilie a însemnat plata către CUP a sumei de 64.700 de lei (alimentare cont de rezervă, plata hidranților și apă-canal) și CUP SALUBRITATE – 1.039 lei. Către ENETs-au efectuat plăți în valoare de 100.183 de lei, ENGIE a primit 10.000 de lei (consum de gaz ANL la apartamentele nerepartizate), 37.500 lei s-au plătit CJ pentru consumul energie termică, 21.991 lei către TELEKOM, VODAFONE și UPC, serviciile de pază au costat 13.137 lei, curățenia 15.163 lei, Direcția de Poștă doar 3.300 de lei. Total – 266.913 lei (56.250 de euro).


În luna mai s-au dat sume după cum urmează: CUP – 45.437 lei, CUP SALUBRITATE – 1.578 lei, ENET- 167.000 lei (ajutor de încălzire + cădura din apartamentele ANL nerepartizate), ELECTRICA – 206.683 lei (iluminat public), ENGIE (gaz) – 19.-090 lei, CJ Vrancea (partea de consum energie termică) – 10.710 lei, TELEKOM, VODAFONE și UPC – 13.589 lei. Serviciile de pază, asigurate de AXEL, au fost plătite cu 12.337 de lei. Total – 476.424 lei (100.403 euro).


Luna iunie a atras alte cheltuieli din bugetul administrației publice. În dreptul CUP putem trece 22.415 lei (alimentare cont de rezervă) plus 530 de lei, consumul apă-canal. Către ELECTRICA au fost virați 167.252 lei (iluminatul public) iar către CJ suma de 8.585 de lei (consum energie termică și apă). Pentru pază s-a plătit 13.023 lei iar curățenia a „curățat” din buget 26.191 lei. De asemenea, serviciile de cablu, telefonie și internet au costat administrația publică 20.268 de lei, serviciuule poștale 5.915 lei. Total – 264.179 lei (55.674 euro).


În luna iulie, situația plăților a fost următoarea: CUP SALUBRITATE – 929 lei, ELECTRICA – 142.645 lei, VODAFONE – 6.494 lei, TELEKOM – 2.761 lei, UPC – 16.593 lei. Asigurarea pazei primărie și instituților subordonate a costat 12.566 lei iar curățenia s-a ridicat la valoarea de 13.784 lei. Nu în ultimul rând, serviciile poștei au fost plătite cu 9.224 de lei. Total – 204.996 lei (43.201 euro).


Serviciile de telefonie, cablu și internet au costat în luna august 38.675 lei. Factura către CUP a fost de 812 lei plus 847 lei, alimentarea contului de rezervă, iar cea către SALUBRITATE – 2.062 lei. Societății ENET i s-a achitat 134.216 lei, contravaloarea subvenției agentuliui termic livrat populației. Cota parte achitată către CJ pentru apă și canal a fost de 363 de lei iar iluminatul public s-a ridicat la 144.220 de lei. Serviciile de pază au fost în cuantum de 13.137 lei iar cele de curățenie de 15.163 lei. În fine, către poștă au fost virați 7.023 de lei. Total – 356.518 lei (75.133 de euro).


În septembrie, primăria a virat către CUP SALUBRITATE - 941 de lei iar către CUP SA - 65.544 lei (alimentare cont de rezervă) și 627 lei (canalizare). CJ a primit 304 lei (cota parte la apă și canal) în timp ce ELECTRICA a încasat 147.864 de lei pentru iluminatul public. Către ENET s-a plătit 2.262.362 de lei (subvenția la căldură) iar către UPC – 8.465 de lei. Pentru pază s-au achitat 13.137 de lei iar pentru curățenie 15.163 de lei. Total -   2.514.407 lei (529.895 de euro).


Nici în octombrie cheltuielile municipalității nu au fost așa de mici, ca de exemplu în lunile de vară. Pentru apă și canalizare s-a plătit în total 1.629 de lei iar salubritatea a costat 431 de lei. Iluminatul public a însemnat suma de 186.116 lei, serviciile de telefonie, internet, cablu  - 18.761 lei. Paza și serviciile de curățenie au costat 31.324 lei. I s-au achitat Poștei Române suma de 14.419 lei, societății CUP i-a fost alimentat contul de rezervă – 21.907 lei iar ENET a primit 60.909 lei, subvenția agentului termic către populație. Total – 335.496 lei (70.703 euro).


În noiembrie, din bugetul local au plecat către CUP 22.376 lei (factura și alimentarea contului de rezervă), în timp ce Salubritatea a fost de doar 478 lei. Factura la lumină s-a ridicat la 263.456 lei, cablul, internetul și telefonia au costat în total – 22.931 lei. Serviciile de curățenie și pază s-au ridicat la 35.000 de lei. Total – 344.241 lei (72.546 euro).


Ultima lună din an a însemnat noi cheltuieli și viramente din visteria primăriei. CUP a primit 21.929 lei (alimentare cont de rezervă), CUP Salubritate – 988 lei, CJ Vrancea – 8.575 lei (cotă energie termică și apă), iluminatul public a costat 283.199 lei iar la ENET s-a plătit 531 lei (energia termică din locuințele goale ANL). Factura la DISTRIGAZ a fost de 9.000 lei, paza – 18.207 lei, curățenia 14.724 lei iar serviciile de telefonie, cablu și internet – 17.862 lei. În sfârșit, serviciile poștale au costat 10.228 de lei. Total – 385.243 lei (81.187 euro).


Ca o concluzie am putea spune că luna cea mai scumpă din anul 2018 a fost februarie, municipalitatea achitând facturi pentru utilități și alte cheltuieli adiacente în valoare de peste un milion de euro. Mai putem adăuga și faptul că, la finele anului trecut, doar pe cele enumerate mai sus (cablu, telefonie, lumină, căldură, subvenție la căldură etc) administrația locală a plătit 2.344.600 de euro.

 

Adauga comentariu