Peste cinci mii de șomeri în evidențele AJOFM Vrancea

Vrancea are din ce în ce mai mulți șomeri, chiar dacă ni se tot vorbește despre creșteri economice și condiții de viață mai bune. Cifrele cresc chiar de la o lună la alta, după cum se poate observa dintr-o statistică recentă. Dacă în decembrie în Vrancea erau înregistrați la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 5.524 șomeri, în ianuarie numărul a ajuns la 5.635. Însă nu toți acești șomeri au luat și indemnizație pentru șomaj. Potrivit unor date provizorii publicate luna trecută de Institutului Național de Statistică, 4.623 de șomeri neindemnizați erau în Vrancea în decembrie, iar  în ianuarie anul acesta 4.756. Este posibil ca aceste cifre să nu reflecte realitate, în condițiile în care statistica se bazează pe o „cercetare statistică exhaustivă bazată pe date administrative”.

Potrivit aceleiași surse, cei mai mulți șomeri sunt în Mărășești: 424 în decembrie, numărul acestora scăzând totuși până în ianuarie - 418. În Focșani, în decembrie 2018 erau înregistrați 370 șomeri, în timp ce în prima lună din acest an numărul acestora a crescut cu 20. Nici al doilea municipiu din județ nu stă mai bine. Statistica arată că în decembrie erau în Adjud 172 șomeri înregistrați, iar în ianuarie 184. În Odobești sunt cei mai puțini șomeri - 59 în decembrie 2018 și 61 în ianuarie, în timp ce la Panciu unul dintre cei 87 de șomeri înregistrați în decembrie anul trecut a reușit să se angajeze.

Aceeași statistică arată că în total, anul trecut, a fost alocată cheltuielilor cu protecția socială a șomerilor suma de 14.335.675 lei, însă aici sunt incluse 12 categorii de plăți. Cea mai mică sumă a fost alocată pentru combaterea marginalizării sociale - 5.993 lei, în timp ce pentru „alte cheltuieli” s-au alocat 5.555.524 lei.

Adauga comentariu