Performanță pe toată linia. Horia Tecău devine imaginea Gerovital Men

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, marchează un nou capitol în istoria brandului Gerovital, prin anunțarea ambasadorului de brand pentru gama Gerovital Men.

Astfel, Horia Tecău, unul dintre cei mai mari jucători profesioniști de tenis din lume, cu multiple performanţe în turneele ATP la dublu și singurul român campion la Wimbledon, US Open și Australian Open, devine imaginea Gerovital Men.

„Ca jucător profesionist de tenis, îmi petrec majoritatea timpului călătorind sau participând la turnee care se desfășoară în afara țării. În mod paradoxal, acest lucru m-a învățat, de-a lungul timpului, să respect și să prețuiesc foarte mult țara în care m-am născut și pe care o voi considera întotdeauna acasă. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să mă implic în campania Gerovital Men, împărtășind, în egală măsură, valori precum perseverența în atingerea performanței, pasiunea pentru inovație și respectul pentru tradiție”, spune Horia Tecău, ambasador al gamei Gerovital Men.

"Suntem încântați de colaborarea cu Horia Tecău, deoarece reflectă personalitatea gamei Gerovital Men și ne oferă oportunitatea de a sublinia angajamentul Farmec pentru performanță în cosmetică. Horia este un sportiv puternic, sigur pe el și un model de succes pentru publicul masculin. Am construit un parteneriat solid și autentic și, împreună, ne-am asumat misiunea de a obține performanță pe toată linia", a declarat Tudor David - Director Marketing Farmec.

Piața produselor cosmetice dedicate bărbaților s-a dezvoltat în ultimii ani, pe măsură ce și nevoile acestora au evoluat. Deși sunt căutate scheme de îngrijire cât mai simple, soluțiile oferite de companiile de cosmetice trebuie să fie sigure, eficiente și să acopere nevoi cât mai specifice. Linia Gerovital Men vine cu produse performante, de calitate, cu formule dedicate segmentului masculin, care vor convinge prin eficiență.

Datorită sinergiei ingredientelor active: a vitaminelor, a extractelor vegetale și a acidului hialuronic, produsele Gerovital Men asigură efecte vizibile imediate, precum și de durată. În afara celor cu beneficii multiple, precum gelurile de duș 3 în 1, linia conține produse pentru îngrijirea feței și a corpului, fiole, șampoane, deodorante și produse pentru și după bărbierit. Cele mai inovatoare produse din noua gamă sunt Fiolele cu acid hialuronic cu concentraţie 5%, Fiolele Anticădere – tratament intensiv împotriva căderii părului și Crema antirid cu acid hialuronic. 

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca - cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc - rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În mai 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 18 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (5 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:

Facebook: facebook.com/farmec.romania   

Instagram: www.instagram.com/farmec/

Site şi magazin online: www.farmec.ro

Adauga comentariu