Pentru deținuți, Penitenciarul Focșani va cumpăra pâine și cozonac în valoare de peste 80.000 de euro. Zecile de tone de produse vor fi achiziționate pentru un an!

V-ați întrebat vreodată cât ne costă pâinea „cea de toate zilele” pentru băieții „de la drept”? Aflați că, de curând, Penitenciarul Focșani și-a făcut cunoscută intenția de a achiziționa produse de panificație pentru persoanele „private de libertate”, adică deținuți, canitatea necesară anunțată pe parcursul unui an fiind de câteva tone. În momentul de față, în celulele închisorii de la Mândrești sunt închise 473 de persoane, care trebuie să mănânce și ei, nu?


Așadar, potrivit SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), Penitenciarul Focșani scoate la licitație achiziția de produse alimentare (12 luni) care constau în pâine semialbă - între 114 și 162 de tone, cozonac – între 168 și 216 kilograme și drojdie – între 36 și 60 de kilograme. Valoarea totală estimată pentru aceste produse a fost estimată la 377.088 lei, adică puțin peste 81.000 de euro. Pentru că la „facultate” nu se poate mânca oricum, alimentele trebuie să îndeplinească anumite standarde. Pita e musai să aibă coaja rumenă, de culoare brun deschis iar miezul să apară ca o masă cu pori uniformi, să fie elastic – „după o ușoară apăsare, revine imediat la starea inițială, fără cocoloașe sau urme de făină nefărâmată”.


Pâinea pentru deținuți trebuie să aibă o aromă plăcută, caracteristică unui produs bine copt, fără miros de mucegai sau rânced, în timp ce gustul să fie plăcut, nu acru sau amar, fără nisip sau pământ și să nu fi fost fabricată din făină necernută. La cozonac nu sunt așa de multe pretenții. Acesta trebuie să vină ambalat în pungă de polietilenă, să poarte marca cu data expirării, să fie proaspăt, cu un conținut de nucă si/sau rahat, cacao și stafide, cu greutate cuprinsă între 400 și 800 de grame. Cât privește drojdia, lucrurile sunt și mai simple: să fie uscată și ambalată la pachet, cu o greutate de maximum un kilogram.  

 

Adauga comentariu