Pedeapsa pentru actul sexual cu un minor poate fi și de 7 ani cu executare. Instanțele se îndreaptă către minimul prevăzut de lege și chiar dispun renunțarea la aplicarea pedepsei

Articolul 220 din Codul penal descrie cum se pedepsește infracțiunea de act sexual cu un minor, în funcție de mai multe ipoteze. Minimul ar fi de 1 an închisoare, iar maximul chiar și 7 ani - 10 în situații agravante. În Vrancea au fost și situații în care instanțele au dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, în cazurile în care victima și agresorul aveau „o relație”. Implicit, se consideră că, fie chiar mai mică de 13 ani, o fetiță este conștientă de ceea ce se întâmplă și își poate da consimțământul. Această situație este întâlnită des în comunitățile de romi, unde fetele „trebuie” măritate cât mai devreme.

Cea mai mare pedeapsă făcută publică pe portalul instanțelor i-a fost aplicată unui recidivist, liberat în 2016 după o condamnare pentru viol. În vara anului trecut, acesta ar fi întreținut relații sexuale orale cu nepoata sa, minoră. A fost arestat preventiv, iar în noiembrie instanța din Panciu s-a pronunțat pe fond. Dosarul se judecă acum în calea de atac, la Curtea de Apel Galați, inculpatul fiind în continuare arestat. „Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 15 (cinsprezece) ani închisoare aplicate inculpatului prin decizia penală pronunțată de Tribunalul Vrancea din care a rămas un rest neexecutat de 1.042 zile şi dispune executarea acestui rest de pedeapsa alături de pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 (trei) ani și 1.042 zile închisoare în regim de detenţie”.

O altă pedeapsă care depășește minimul prevăzut de lege a fost aplicată la Adjud. În acest caz însă instanța a schimbat încadrarea juridică, iar inculpatul, tot un recidivist, a fost condamnat pentru tentativă de viol. La doar 25 de ani, tânărul are de executat „2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare. ... aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima minoră sau cu membri de familie ai acesteia, ori de a se apropia de aceştia, dreptul de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima minoră desfăşoară activităţi sociale. ...dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul major. ...admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 euro, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă ... fiind în culpă procesuală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.308 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arăta în sentința din septembrie.

Două luni mai târziu, se soluționa și apelul, definitiv: „Respinge excepţia tardivităţii apelului formulat de inculpatul ..., invocată de intimata persoană vătămată prin apărător din oficiu. ...respinge ca fiind nefondat apelul formulat de apelantul inculpat împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Adjud”.

La Focșani, un sexagenar trimis în judecată pentru că abuzase o copilă de doar 13 ani a fost pedepsit cu minimul prevăzut de lege. Fapta, comisă chiar de ziua copilului, 1 iunie (2016), a fost analizată pe toate părțile la parchet, timp de peste un an. Pedeapsa de 1 an închisoare a fost pronunțată de judecătorie în martie 2018: „Dispune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare de la inculpatul .... Conform art. 5 alin 5 din Legea 76/2008, aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în SNDGJ a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată prin reprezentant legal nu s-a constituit parte civilă”, se arată în sentința din martie 2018. Pe portal nu apar informații din care să rezulte că vreuna din părți - cum ar fi parchetul - ar fi atacat soluția.

Mai mult a durat procesul unui tânăr încă minor, acuzat că a abuzat de o fetiță de nici 13 ani. Trimis în judecată în octombrie 2017, adolescentul a fost condamnat în aprilie anul trecut. Instanța a avut în vedere cel mai probabil vârsta acestuia, când a pronunțat sentința: „aplică inculpatului minor măsura educativă a supravegherii pe o durată de 2 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”.

În octombrie 2018, Judecătoria Focșani dădea o altă soluție într-o cauză similară: „renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul ... pentru săvârșirea infracțiunii de „act sexual cu un minor”.  ... aplică inculpatului un „avertisment”, atenţionându-l asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul comiterii altor infracţiuni. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, reprezentând daune morale şi daune materiale. Obligă inculpatul să plătească persoanei vătămată suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată”. Motivele renunțării la aplicarea pedepsei sunt simple, potrivit Codului penal:   

Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia”.

Tânărul vrâncean avea 21 de ani când a fost trimis în judecată, sub acuzația că, în 2016, a întreținut raporturi sexuale cu o copilă care nu împlinise 14 ani. În 2018 procurorii au reținut în rechizitoriu că cei doi se cunoșteau din 2015 și avuseseră o relație de prietenie.

Nu doar inculpații majori au ajuns în fața anchetatorilor și, mai apoi a judecătorilor. Un tânăr judecat pentru act sexual cu un minor a fost condamnat în urmă cu doar câteva zile la „măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vrancea”.  

Adauga comentariu