Parlamentarul Angel Tîlvăr: cum apar și dispar proprietățile de la un an la altul

Deputatul Angel Tîlvăr are un vast trecut ca parlamentar, „cariera” sa prinzând cu adevărat avânt în momentul în care a părăsit ApR și a trecut la PSD. Între 2004 – 2008 a fost senator, iar acum se află la al treilea mandat în Camera Deputaților. Spre deosebire de colegul său - Cristian Dumitrescu - Tîlvăr are legătură cu județul pe care îl reprezintă în Parlament, fiind vrâncean la origine. Tîlvăr a avut experiența ridicatului mâinii pentru proiecte și anterior Bucureștiului: în 2000 – 2004, pe când era profesor, a fost consilier local, iar ulterior, până să ajungă la Senat, prinsese un mandat de consilier județean. Dacă tot am făcut vorbire în cazul lui Dumitrescu de acel Grup de Rugăciune din Parlament pe care l-a coordonat, menționăm că Angel Tîlvăr este la rândul său membru al acestei entități.

Tîlvăr nu are în acest moment bunuri imobile pe numele său, ci doar o Dacia Logan, fabricată în 2013, și o barcă de pescuit. Însă au fost vremuri când familia Tîlvăr avea chiar un apartament în Focșani, localitate unde soția sa încă predă la o școală. În declarația din 2008, apartamentul din municipiu era impozitat la 637.066.294 lei, iar salariul încasat a fost de 49.485 lei. Pe declarația din 2009 apare un teren agricol, impozitat cu 20.000 lei, însă este vândut în acel an cu 400 de lei. Teren de 800 de metri pătrați, conform celor declarate sub semnătură. În 2010 soții Tîlvăr vând și apartamentul, pe 43.500 euro. Acesta este anul când în declarația de avere apare și barca, dar și faptul că a fost înființată o firmă de familie, al cărei profit, de 16.546 lei, a fost reinvestit. La datoriile din 2010 apare o creanță către „o persoană fizică”, de 30.000 lei, a cărei plată era scadentă în 2012.

Ca și colegul său de partid, Tîlvăr declară în 2016 contribuția pe care a avut-o la alegeri: 30.000 de lei. Veniturile pe anul anterior fuseseră formate din salariul de la Minister (ca ministru delegat al românilor de pretutindeni) - 98.411, 66.583 lei ca inspector la Consiliul Concurenței și 9.399 lei ca deputat. Anul 2016 a fost la rândul său unul bun, dacă este să ne luăm de pe datele din declarația completată ulterior, în 2017. Veniturile lui Tîlvăr au fost compuse din aceleași sume ca în anul anterior, din aceleași surse. Nu am menționat nimic despre alte capitole ale declarației de avere: Tîlvăr are declarate, în 2017, trei conturi curente (sau echivalente) în lei, cel mai recent deschis în 2014. Valoarea totală a acestora este de 47.579 lei. Deputatul vrâncean are totodată cinci credite în lei, două deschise în 2014, valoarea totală a datoriilor la bănci a familiei Tîlvăr fiind de 52.800 lei.

 

Adauga comentariu