Până la implementarea „Sistemului de management al deșeurilor”, fiecare primărie se descurcă așa cum poate. Pentru ridicarea gunoiului din comună, Pufeștiul „a bătut palma” cu URBIS SRL din Adjud!

Primarul comunei Pufești, Maricel Nițu, s-a hotărât să meargă pe cont propriu în ceea ce privește ridicarea gunoiul menajer din localitate. Deși nu a spus niciodată că nu are încredere în proiectele „celui mai iubit vrâncean”, edilul de cinci stele (și tot atâtea mandate) nu a mai avut răbdare să aștepte implementarea vestitului și mult lăudatului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vrancea”. Prin urmare, amenințat să fie îngropat sub gunoaie, a contractat o firmă specializată să se ocupe de acest lucru. Și nu a căutat mult!


După ce a lansat „strigătul de ajutor” pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice, primăria a așteptat cumințică să primescă oferte. După 17 zile de așteptare, juriul a deliberat în favoarea unei societăți pe care cei mai mulți dintre noi o cunoaștem: URBIS SRL din Adjud! Inițial, valoarea contractului se ridica la 204.000 de lei fără TVA, însă societatea la care primăria adjudeană are cotă parte a reușit să bată palma pentru 189.600 de lei, fără TVA.


Așadar, potrivit caietului de sarcini, URBIS SRL se va ocupa, timp de un an, de colectarea deșeurilor menajere din comuna Pufești, de transportul și depozitarea acestora. „Toți locuitorii comunei vor beneficia de serviciile publice de salubritate, inclusiv gospodării individuale, agenți economici și instituții publice”, se arată în caietul de sarcini. Pentru cei interesați, gunoiul va fi ridicat de la poartă în fiecare luni și joi, între orele 8.00 și 16.00.
Prețul inițial al serviciilor prestate era de 170 de lei (fără TVA) pe metru cub, la 100 metri cubi de deșeuri colectate în fiecare lună.

În urma licitației, costurile primăriei vor fi de 15.800 de lei, fără TVA, pe lună. În prețul de ridicare a gunoiului (pe mc) vor fi incluse deșeurile menajere, de lemn, deșeurile textile necontaminate și molozul. Mai trebuie amintit faptul că respectivul contract va înceta imediat dacă proiectul „Sistemul de management integrat al deșeurilor” va fi implementat, ca să zicem așa, peste noapte.


Reamintim cititorilor că URBIS SRL a fost înființată în anul 2002 și că primăria nu deține controlul societății. Acesta aparține firmei BOSTRUST SRL, care desfășoară activități de consultanță pentru afaceri și management aparținând lui Vasile Gabriel Bostan. Revenind la URBIS, la finele anului trecut societatea avea un profit net de doar 1.938 de lei, datorii de 109.710 lei și doar opt angajați.

 

Adauga comentariu