Oprișan are o ocazie nesperată: le poate zice verde-n față europenilor ce crede despre ei!

Momentul în care România va deține Președinția Consiliului Europei bate la ușă, iar autoritățile fac și ele ce pot: investesc în evenimente. Nici bine nu va deveni realitate, că în Vrancea va avea loc o scurtă reuniune, de două zile, eveniment suportat cel mai probabil din bugetul generos al județului. Au avut grijă de asta președintele Consiliului Județean Vrancea și ministrul (încă) al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, care au semnat un Protocol de parteneriat: din ce suntem informați într-un proiect supus atenției consilierilor județeni, Vrancea va găzdui, între 3 și 4 iunie, Reuniunea directorilor generali din cadrul Rețelei Europene pentru Administrație Publică. Sperăm că domnul președinte al tuturor vrâncenilor să le spună celor 60 de invitați față în față ce crede dumnealui despre influența nefastă pe care o are UE asupra țării noastre.

Ar fi păcat să le plătim doar transportul și masa și să ne prefacem a le fi prieteni! „Scopul prezentului Protocol îl reprezintă colaborarea celor două instituții în vederea organizării și bunei desfășurări a evenimentului... în perioada 03-04 iunie 2019, în localitatea Focșani. Consiliul Județean este responsabil pentru asigurarea serviciilor și a activităților stabilite, pentru buna desfășurare a evenimentului”. Dragi vrânceni și prieteni, CJ Vrancea are o listă lungă de responsabilități, iar pe măsură ce sunt enumerate punctele, aflăm că sunt ba 60 de participanți, ba 75. 

La noi în județ este dată ca certă prezența oficialilor din toate țările membre UE, care nu vor fi implicați doar în seminarii și discuții sterile. Tot prin intermediul proiectului suntem puși la curent că evenimente similare ar trebui să aibă loc în fiecare județ, scopul fiind acela de a promova „la nivel european potențialul economic și cultural al fiecărei regiuni în parte”. În Vrancea însă, trebuie ales un singur obiectiv care urmează a fi prezentat invitaților de seamă. Grea alegere.

Ca un minus, am completa noi, altfel ar fi stat lucrurile dacă domnul președinte ar fi scos din buzunar aeroportul cu care ne-a tot amenințat ani de-a rândul. Așa, participanții vor fi preluați de la terminalele din Bacău, București sau Iași!

Adauga comentariu