Oameni în slujba sălbăticiunilor! „Uneori ne este greu, și-atunci avem nevoie de implicarea tuturor!”

Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) a luat ființă oficial în anul 2003. Spunem oficial întrucât voluntarii care au pus bazele acestui ONG au activiat în domeniul protejării biodiversității încă din 1999. De-a lungul acestei perioade, ACDB a derulat mai multe proiecte care au vizat managementul ariilor protejate, conservarea speciilor de carnivore mari din Vrancea dar și dezvoltarea comunităților din ariile protejate.


În anul 2010, organizația a devenit custodele Ariei Naturale Protejate Lunca Siretului Inferior iar șase ani mai târziu, în 2016, preia ariile protejate Soveja și Râul Putna. Așa ajungem la subiectul poveștii noastre de astăzi, Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice, organism înființat de un grup de voluntari inimoși în 2004 cu scopul de a veni în ajutorul animalelor sălbatice aflate în nevoie.


De-a lungul timpului, echipa de voluntari a redat viața câtorva zeci de animale aflate în situații disperate care, fără sprijinul primit aici, ar fi murit cu siguranță. Aici au învățat din nou să să zboare lebede, șoimi, berze, pelicani și să meargă pui de urs, de vulpe, râși și arici.

„De cele mai multe ori suntem sunați de persoane particulare care aud de noi, găsesc un animăluț accidentat, lovit, și ni-l aduc să-l facem bine. Scopul nostru este să punem animalul din nou pe picioare și să-l eliberăm în mediul natural”, ne spune medicul George Vlad, unul dintre voluntari.


Alături de colegii săi, George este una dintre „rotițele” esențiale ale Centrului. El ne-a mărturisit că toate cazurile de care s-au ocupat sunt speciale, însă atunci cînd un animal ajunge rănit foarte grav, atunci legătura emoțională e mult mai puternică. Așa s-a întâmplat în cazul ursulețului care a fost accidentat  de tren. În urma a două operații destul de complicate, animalul a rămas fără un membru și i-a trebuit o lungă perioadă de convalescență înainte de a fi eliberat în mediul său natural. În tot acest timp, relația dintre volunatri și ursuleț a devenit foarte puternică.


George ne spune că unii oameni au prostul obicei de a lua sălbăticiunile la ei acasă, tratându-i ca niște animale domestice, deși acest lucru este împotriva firii. De asemenea, voluntarul ne spune că foartemulți pui ajung în custodia lor după ce rămân orfani. Braconierii nu iartă! Toate acestea sunt probleme care până acum nu și-au găsit rezolvarea deși autoritățile nu pierd nici un prilej de a se lăuda cu acțiuni în acest sens.


În momentul de față, Centrul pentru Rabilitarea Faunei Sălbatice are grijă de un căprior, trei berze, un pescăruș, un urs adus în toamna anului trecut și un vânturel – o specie de șoim. „Pescărușul a ajuns la noi tocmai de la Galați, datorită unui domn care l-a găsit aproape mort pe faleză. I s-a făcut milă, l-a pus într-o cutie de carton și ne-a sunat seara, după ce sunase înainte la diverse instituții, și a doua zi dimineață a venit și ni l-a adus. Pescărușul nu avea probleme foarte grave, ci era doar foarte slăbit. Noi l-am pus pe picioare, i-am dat de mâncare și acum e bine”, ne spune George povestea pescărușului.


L-am rugat pe George să ne spună și povestea ursului: „Ursul este un caz special, ca și cel care a rămas cu trei picioare. Amândoi au fost loviți de tren în aceeași zonă – Bixad, județul Covasna. Acolo amplasamentul liniei de tren e ciudat, versantul este foarte drept, este linia ferată după care există o râpă și după aia apă. Urșii urcă pe linia ferată pentru a găsi hrană. Așa că ursul pe care îl avem acum a fost surprins de tren. Are ceva probleme neurologice care, din fericire sunt pe cale de vindecare dar, credem noi, într-un timp cât mai scurt îl vom elibera”.


Proiectul din Vrancea nu este unic, însă a fost primul de acest gen din România. Alături de George Vlad, în cadrul Centrului activează ca voluntari opt tineri cu profesii diferite, geografi și biologi, toți oameni extraordinari. Cu toate că sunt dedicați cauzei lor, nu de puține ori se confruntă cu situații dificile, fie că vorbim de hrana pentru animalele aflate în custodie, fie de alte probleme de ordin organizatoric sau financiar.


„Există posibilitatea să ne dezvoltăm la un moment dat. De fapt, încercăm să facem acest lucru în fiecare an.  Am reușit să consolidăm gardurile și cuștile pe care le avem, am obținut niște finanțări de la o fundație din București și am reușit amenajarea unui cabinet veterinar, mai mult un spațiu de consultație și prim-ajutor”, ne-a mai spus George.

Ceea ce a vrut însă să ne transmită a fost faptul că, în tot ceea ce fac, este nevoie de sprijinul  tuturor oamenilor. „Uneori ne este greu și avem nevoie de implicarea cât mai multor oameni!”.
 

Foto credit: ACDB
 

 

Adauga comentariu