O sută de locuri jenante în Focșani: Prefectura Putna

Focșaniul este împânzit de clădiri-monument, adevărate bijuterii arhitecturale. Din păcate, în realitate puține dintre acestea sunt protejate sau reabilitate. Fie că sunt în administrarea autorităților, fie că au fost retrocedate, dau aceeași imagine dezolantă orașului. Unul dintre exemple este fosta Prefectura a județului Putna, clădire aflată în grija Consiliului Județean. Până în 1945 aici și-a avut sediul Prefectura ținutului Putna, apoi Prefectura Vrancea, iar din 1977 în clădire s-a mutat Primăria Focșani (Sfatul Popular).

De ani de zile suntem „amenințați” că lucrările - începute în 2008 - se vor relua, iar clădirea va fi redată circuitului. În realitate, lucrările stagnează, în ciuda faptului că se pompează sume uriașe de bani. Vara trecută, CJ anunța că se reiau lucrările:

Clădirea fostei Prefecturi Putna este în reparații capitale de peste zece ani, după ce imobilulul fusese preluat de Consiliul Județean printr-un protocol încheiat cu Primăria Focșani în 2004. În 2011 lucrările au fost sistate, din cauză că societatea care lucra cu spor intrase în insolvență. Acum, termenul de execuție al lucrărilor este de 18 luni, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla în realitate. Așteptăm cu mare interes inaugurarea cu surle și trâmbițe. Azi dimineață, locul era pustiu: „Atenție, se lucrează”!

Monumentul istoric de astăzi a fost construit în 1913, fiind proiectat de arhitectul Daniel Renard. Simion Vasilescu a fost cel care s-a îngrijit de executarea lucrărilor în stilul arhitectonic tradițional românesc creat la școala renumitului arhitect Ion Mincu, stil specific clădirilor ridicate în secolul XX. Clădirea avea o suprafață de 900 mp, era acoperită cu țiglă și avea 40 de încăperi.

În urma unui incendiu puternic din 1940, a fost afectată o mare parte din acoperiș, astfel încât a fost nevoie de refacere. O istorie frumoasă o are și desenul de pe țigla acoperișului, o compoziție decorativă având motive populare din nordul Moldovei, realizată chiar de un pictor focșănean. Elena Stoiciu a câștigat pe 23 august 1976 un concurs de proiecte pentru această a realiza această operă. Anul trecut, doamna a fost numită Cetățean de onoare al orașului.

 

Adauga comentariu