O sută de locuri jenante. Astăzi, „Porțile Vrancei”!

Totemurile de la intrarea în județul Vrancea, așa-zisele „porți”, intră din nou în atenția consilierilor din opoziție. După discuțiile aprinse, purtate ca niște războaie, asupra costului exorbitant al celor patru simboluri infipte la cele patru hotare ale „provinciei europene” – patru bucăți a câte 80.000 de coco fiecare, consilierii liberali atrag atenția că „giganții” din oțel și beton încep să prindă rugină la oase.


În ședința de ieri, desfășurată în absența președintelui CJ Vrancea, consilierul Cristi Irimia atrage atenția majorității aflate la guvernarea județului, recte PSD+ALDE, că la aproximativ un an de la plantarea lor în țărâna strămoșească a patriei, totemurile încep să ruginească. Lucru de mirare, întrucât investiția a golit bugetul de 1.428.000 de lei cu TVA, adică peste 300.000 de euro.


Am dat o raită la hotarul dintre Vrancea și Buzău, curioși să verificăm spusele consilierului liberal. Ne gândeam că la mijloc nu este decât o exagerarea de campanie, însă am fost nevoiți să-i dăm dreptate. Într-adevăr, traversele de oțel au început să prindă rugină pe la încheieturi, aceasta ițindu-se de sub vopsea ca o tumoră roșiatică.


”Am cerut și cer imperativ conducerii CJ, în special lui Marian Oprișan, să ia măsuri pentru remedierea problemelor apărute la poarta de intrare în Vrancea dinspre Buzău. Consilierii PSD cu Oprișan în frunte au fost de acord să aloce circa 80.000 de euro pe fiecare poartă de intrare în județ, iar după un an a apărut rugina pe lucrarea respectivă.


Cu 80.000 de euro îți faci o casă, nu o simplă poartă de intrare. Vorbim, așadar și de o bătaie de joc la adresa banului public. Dacă achita mama lui Oprișan cei 80.000 de euro, că tot i-a luat mașină de 120.000 de euro, nu comentam.


Dar e vorba de bani publici, iar conducerea CJ trebuie să răspundă și să ia măsuri pentru orice leu cheltuit și pentru orice lucrare de proastă calitate efectuată. Îi solicit urgent lui Oprișan să-și facă timp chiar dacă este în concediu - de altfel a și lipsit de la ședința de ieri - astfel încât rugina și bălăriile de la intrarea în județ să dispară”, ne-a spus asumat consilierul județean Cristi Irimia.


Nu se știe prin ce blestem, la noi în țară nu se poate realiza nimic. De 30 de ani se tot promite însă de făcut... rămânem cu ce-avem de la nea Nicu. Te și miri cum alții reușesc să atingă imposibilul, în timp ce guvernările din țara noastră nu au izbutit să realizeze o rețea de autostrăzi care să lege țara de la Nord la Sud și de la Est la Vest! Iată, spre exemplificare, Atlantic Road din Norvegia, o capodoperă a ingineriei moderne care dovedește că dacă se vrea, se poate. Sau o fi fost construită de extratereștri?

 

Adauga comentariu