O asociație din Vrancea, alături de alte 128 de ONG-uri care îi cer lui Iohannis să nu promulge legea care le va bloca activitatea

Vineri, peste o sută de asociații și fundații din toată țara i-au adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare, prin care îi cer să nu promulge un act normativ ale cărui prevederi „au o serie de consecințe asupra funcționării asociațiilor și fundațiilor, dar și consecințe la nivelul drepturilor omului, așa cum sunt ele prevăzute de Constituția României și Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, iar în schimb să sesizeze Comisia de la Veneția pentru a obține o opinie în acest sens. Printre cele 129 de ONG-uri se numărăr și Asociația “Eu, tu și ei”, din Focșani, care desfășoară mai multe activități dedicate tinerilor, cel mai recent fiind Carte în sate. Actul despre care ONG-urile spun că le va bloca activitatea este Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost adoptată pe 24 octombrie „în ciuda criticilor vehemente ale societății civile la adresa unor articole considerate abuzive și neconforme cu Directiva Europeană privind spălarea banilor, pe care o transpune”.

Nu contestăm necesitatea acestei legi, ci faptul că în textul ei au fost introduse prevederi care nu răspund unor probleme de fond, însă vor conduce la blocarea activității asociațiilor și fundațiilor și altor persoane juridice fără scop patrimonial din România. Dreptul la liberă asociere este grav lezat, prin instituirea unor obligații de raportare care, în cazul multor organizații, sunt foarte greu sau chiar imposibil de realizat. Din perspectiva dreptului la viață privată, considerăm problematic a furniza date cu caracter personal despre persoanele fizice care beneficiază de consiliere, activități socio-medicale, educaționale sau culturale, inclusiv victime ale violenței, copii, vârstnici, persoane cu dizabilități etc. În plus, o astfel de colectare de date personale ar trebui sa facă obiectul unei analize de impact asupra securității datelor personale. În ceea ce privește consecințele practice ale legii asupra Asociațiilor și Fundațiilor, estimăm că legea va conduce în final la blocarea activității multor organizații neguvernamentale, cele mai afectate urmând a fi organizațiile care lucrează în domeniul social”, se arată în documentul publicat de apador.org.

Adauga comentariu