Nicușor Halici despre buget: „Cei mai nemulțumiți sunt primarii care n-au cheltuit sumele acordate!”

Nicușor Halici, prietenul și deputatul nostru PSD, a încercat să liniștească spiritele în legătură cu brambureala iscată în urma modificării și adoptării bugetului național pe 2019. Cum fiecare partidă politică înțelege ce vrea și spune ce poate, fostul prefect de Vrancea s-a decis să apuce taurul de coarne. Nu a apucat cornuta, dar a înșfăcat microfonul DIGI 24 și s-a apucat să explice, plin de calm păuleștean, cum „vini” treaba.


În opinia, de ce să n-o spunem, pertinentă a deputatului vrâncean, toți gură cască au înțeles taman pe dos toată drăcăria din parlament. În esență, Nicușor Halici spune că totul pleacă de la execuția bugetară pe anul 2018 și că cei mai nemulțumiți edili sunt cei care nu au fost în stare să cheltuiască banul public așa cum era prevăzut.


„S-a înțeles greșit. Se pleacă de la execuția bugetară  aferentă exercițiului pe 2018. Ce se întâmplă, și de aici și nemulțumirea unor primari, tocmai aceia care nu au fost în stare să cheltuiască sumele alocate în 2018. Au primit sume de bani în baza unor formule conacrate de codul fiscal și nu au fost capabili, sau nu au avut capacitatea de a cheltui acei bani. Alte unități administrativ teritoriale nu doar că au cheltuit sumele alocate conform acelorași formule dar mai aveau și alte nevoi sau nevoi mult mai mari”, a declarat Nicușor Halici pe înțelesul tuturor.


Odată lămurită problema, deputatul a ținut să vină și cu niște precizări destinate să pună inima românului la loc. El, adică Nicușor Halici, zice că în ultimii doi ani de guvernare PSD (pentru unii români și din viață) bugetul a fost mai mare decât toate guvernele României de la Catargiu încoace, și că așa se estimează să fie și acesta.


„Trebuie să spunem românilor că în doi de guvernare PSD s-a înregistrat o creștere cât s-a înregistrat în toate guvernele anterioare din 2008 încoace, adică peste 71 de miliarde de lei, iar anul 2019 este prognozat cam în jurul aceleiași valori de creștere, de 70 de miliarde de RON. Sunt formule care sunt în discuție și se fac scenarii ca să se vadă care este cea mai bună soluție”, a mai spus Nicușor Halici.

 

Adauga comentariu