Municipiul Adjud are de astăzi un punct de recoltare sânge. 23 de persoane au donat sânge din prima zi, inclusiv prefectul

De astăzi, în cadrul cabinetului medicului de familie Florina Mărmureanu, din Adjud, a fost deschis un punct de recoltare sânge, ca „prelungire” a Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea. Chiar din prima zi solicitările din partea celor care au dorit să doneze sânge au fost peste așteptări, nu mai puțin de 23 de persoane fiind pe lista celor înscriși. Printre aceștia s-au numărat și prefectul Gheorghiță Berbece, precum și primarul comunei Homocea, Vasile Petrea, ambii fiind donatori constanți. 

Nu doar sângele donat va ajunge la cei care au nevoie, ci și bonurile valorice primite de donatori astăzi vor fi folosite pentru a ajuta câteva persoane aflate în situații dificile.

Orice om poate deveni un salvator, un erou, printr-un gest simplu: donarea de sânge. Zilnic, mii de pacienţi din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sanguine pentru a supravieţui. Prefectul Gheorghiță Berbece a vrut să dea un exemplu în acest sens și a mers în această dimineață la Adjud, pentru a dona sânge la noul punct de recoltare care s-a deschis în incinta cabinetului doamnei doctor Florina Mărmureanu, cabinet situat pe strada Vasile Alecsandri, nr. 8.

Inițiativa a aparținut consilierului județean Florin Nechifor, care acum o lună, împreună cu un grup de tineri, a vrut să doneze sânge pentru un tânăr din Păunești, aflat în suferință. Distanța a fost un impediment pentru alți doritori și astfel s-a înfiripat ideea unei alternative în Adjud. După discuțiile cu directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea, doamna Mioara Hanță, dar și cu prefectul Gheorghiță Berbece, s-a agreat deschiderea unui punct în Adjud, care va funcționa inițial doar două zile pe lună. Înscrierile se pot face foarte ușor, pe pagina de facebook Centrul de Analize si Transfuzie Sanguina Adjud”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Vrancea.

Adauga comentariu