Moș Nicolae vine joi în Piața Unirii și va fi întâmpinat cu luminițe. Monumentul Unirii este pe post de brad!

Grădina Publică din Focșani și Piața Unirii sunt pregătite pentru sărbătorile de iarnă. Mă rog, cât de pregătite pot fi, în sensul de cârpite. Cu ceva luminițe și personaje din povești, păsări, animale, îngeri și scene din Biblie, zona este pusă la punct pentru următorul eveniment. Nici nu a trecut 1 Decembrie și Centenarul, că joi în Focșani se va întâmpla altceva, aproape la fel de magnific: vor fi aprinse luminile în centru! Primăria a făcut anunțul ieri și nu a uitat să precizeze că doar din cauză de îmbulzeală de Centenar s-a întârziat un pic programul prevăzut inițial.

„Într-o seară specială pentru noi toți, vom aprinde luminile de Sărbători și vom da startul petrecerilor din Luna Cadourilor. Inițial am dorit ca acestea să fie aprinse pe 1 decembrie, infrastructura fiind deja pregătită pentru așa ceva. Însă programul dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri, care a avut prevăzută și o spectaculoasă proiecție 3D pe palatul administrativ, nu a mai putut include și acest moment. Astfel că, în ziua în care îl sărbătorim pe Moș Nicolae, adresez invitația tuturor focșănenilor să vină cu mic cu mare în Piața Unirii din centrul orașului și la ora 18.00 să aprindem luminile care vor împodobi Focșaniul în aceste Sărbători de Iarnă. Surprizele însă nu se opresc aici, mii de pachete cu dulciuri fiind pregătite pentru cei mici, pe care îi aștept să vină într-un număr cât mai mare”, se arată pe pagina Primăriei Focșani.

Pe lumină, Piața Unirii și Grădina Publică se prezintă așa:

Adauga comentariu