Mizeria din spatele gunoiului. Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor funcționează în Vrancea, doar că nimeni nu face colectare selectivă. Se introduce o nouă taxă pe gunoi

Stăm bine cu gunoiul în județ. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea funcționează brici, deși puțini sunt cei care știu să explice cu adevărat în ce constă, iar termenul de finalizare a fost amânat cu un an. Teoretic, 95% din întreg proiect este funcțional, mai ceva ca în țările civilizate din Uniunea Europeană. Ce nu se spune este că în continuare la nivelul localităților este o problemă vizavi de colectarea selectivă a deșeurilor. Practic, nicăieri în Vrancea nu se face colectare selectivă a deșeurilor nici măcar în acest moment. E adevărat, unii gospodari din localități, puțini, au reușit să implementeze sisteme de colectare separată a deșeurilor. Însă aceasta înseamnă că toate deșeurile reciclabile se adună la un loc, nu fiecare separat. Chiar și cu acele containere pe care le vedeți prin Focșani se întâmplă același lucru: oamenii pun separat hârtie, sticlă și plastic, însă acestea sunt ridicate de aceeași mașină.

În continuare, autoritățile locale și județene se instruiesc intens. Săptămâna aceasta, Consiliul Județean Vrancea a găzduit o conferință intitulată „Aplicații practice în managementul integrat al deșeurilor – Asigurarea trasabilității deșeurilor prin implementarea noilor reglementări legislative în domeniul deșeurilor reciclabile și deșeurilor de ambalaje“. Iar de la instruire s-a trecut la problemele adevărate. Cum ar fi aceea că statul încearcă să scape de orice responsabilitate și că o pasează mai departe. Cine nu ține pasul, să se descurce. Unii se laudă că s-au propus soluții practice, însă am aflat că, de fapt, „viitorul” gunoaielor din județ nu sună tocmai bine.

Statul român, pentru a nu intra în procedură de infringement, a băgat noutăți în legislație începând 1 ianuarie, pentru a crea o aparență că își face treaba. Iar de aici, unităților administrativ teritoriale li s-a impus să ducă la îndeplinire anumite măsuri, împreună cu cetățenii și cu firmele de salubritate. Primarii, principalii răspunzători pentru aplicarea noilor prevederi, sunt însă în imposibilitatea de a implementa aceste măsuri. Iar aceasta înseamnă că, cel puțin la noi în județ, în câteva luni va ploua cu amenzi. Iar când s-a pus problema în ședință, președintele ADI de la Covasna, unde s-a finalizat de ceva timp SMID-ul, a explicat clar: „până la implementarea sistemului de management integrat nu veți putea rezolva problemele”. S-a înțeles, da?

Cine va suporta amenzile în cazul în care noile prevederi nu sunt respectate la termen? „Răspunzător este direct primarul, nu unitatea administrativ teritorială. Este de exemplu o problemă la comunele care nu diminuează cantitatea de gunoi. La 31 decembrie 2018 aveam obligația să diminuăm cantitatea de gunoi cu 30%, iar la 31 decembrie 2019 cantitatea trebuie diminuată cu 50%. Adică prin colectare selectivă să fie diminuată. În acest moment, nici măcar CUP-ul în Focșani nu face această selecție a deșeurilor. Ia într-adevăr plastic și gunoi menajer, dar nu ia plastic, carton/hârtie, sticlă, fier și așa mai departe. Nimeni. Una dintre obligațiile pe care noi trebuie să le implementăm până la 30 iunie este de a introduce în contractele de salubritate încheiate cu operatorul respectiv principiul „plătește cât arunci”. Păi cum să faci tu în Vrancea așa ceva? Cine are capacitatea de a cântări sacii, să îi calculeze la metri cubi...? Nu ai cum. Am înțeles că la Golești au început, dar momentan doar deșeurile din plastic și de hârtie se colectează separat. Dar și acolo sunt probleme. Se merge cu un container de 13 metri cubi, care cântărește 500 de kilograme.

În plus, de la 1 ianuarie 2019 s-a introdus o taxă de 30 de lei, intitulată taxă pe economia circulară. Adică e o taxă pe care fiecare cetățean trebuie să o plătească: 30 de lei pe tonă. Taxa ajunge la Ministerul Mediului și va fi redistribuită către cei care au gropi de gunoi pe care nu le-au închis până acum. Adică acum statul le dă bani celor care au încă gropi de gunoi și nu le-a păsat, bani colectați de la cei care au fost corecți. Și se cheamă taxă pe economia circulară: hai să adunăm de la toți să îi sprijinim și pe amărâții ăia să închidă gropile. Când de fapt ar fi trebuit să se ducă peste ei, pentru că nu au respectat legislația și să le dea măsuri de îndeplinit sau amenzi. Iar de la 1 ianuarie 2020 taxa pe economie circulară se face 80 de lei pe tonă. Și toate aceste taxe ajung la oameni, în facturi”, ne-a explicat un primar prezent la întâlnirea de la CJ Vrancea.

Adauga comentariu