Ministrul Sănătății țipă pe acreditarea spitalelor, dar uită să spună că actul este o simplă hârtie, fără a avea în spate verificări reale! În Vrancea, spitalele au acreditare ANMCS până în 2021

Vin ai noștri, pleacă ai voștri, noi rămânem tot ca proștii. Sau invers, oricum ai da-o, bulibășeala din toate domeniile este mai mult decât evidentă. De ceva timp, haos și groază în Sănătate, pe tema acreditării spitalelor din țară, despre care ministrul Sorina Pintea a făcut ceva declarații incendiare. Ce nu a spus dumneaei, atunci când a afirmat că acreditările spitalelor au fost date pe „ochi frumoși”, e aceea că procedura este chiar apă de ploaie. Cei de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate au fost într-adevăr în „controale” în spitale, inclusiv în cele din Vrancea, și au emis acreditări, valabile până în 2021! Însă procedura de acreditare nu are la bază vreo verificare în saloane sau măcar din zbor, pe secții, ci se verifică doar hârtii: dacă există protocoale și proceduri, care sunt acestea și anume cum se respectă etc. Practic, cei de la ANMCS dau o hârtie în schimbul unui munte de hârtii, pe bani foarte mulți, pentru că spitalele plătesc taxe consistente la final. 

Cât despre reformă și controale reale în spitale, ce să mai vorbim? În iarnă a fost emis Ordinul 35 pentru modificarea Ordinului presedintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, care prevede că, pe lângă verificarea documentelor, se va realiza și observarea directă. Însă aceasta doar în ceea ce privește ciclul doi de acreditare. Aceasta înseamnă că unitățile spitalicești vor fi verificate efectiv abia când le expiră acreditările pe care le au în acest moment. Surse oficiale din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani ne-au comunicat că cea mai mare unitate sanitară cu paturi din Vrancea este acreditată de aproape 2 ani. Totodată, la Focșani nu s-a anunțat se pare nicio vizită oficială, sau vreo procedură de verificare prematură. „Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani are acreditare ANMCS din 2016. Aceasta este valabilă până în 2021, când vom avea cel de-al doilea ciclu de acreditare”, ne-a transmis reprezentanții unității sanitare.

La un simplu click, pe net găsim acreditările spitalelor din Vrancea, ceea ce confirmă cumva situația. După cum se poate observa mai jos, ANMCS a eliberat documentele în 2017, pentru o perioadă de 4 ani. Însă valabilitatea Certificatelor de Acreditare opera din 2016, adică cu câteva luni înainte de a se elibera documentul propriu-zis.

Ministrul Sorine Pintea a afirmat într-adevăr că situația din teren nu se „pupă” cu realitatea, iar „cine a acreditat aceste spitale "fie nu era profesionist, fie nu era de bună-credință". Din punctul meu de vedere, pot să vă spun că (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate) nu și-a făcut datoria”, spunea Sorina Pintea în urmă cu câteva zile. Mai mult, a anunțat controale... în presă!

În Monitorul Oficial avem câteva liste cu unitățile sanitare cu paturi încadrate în categoriile de acreditare: una din noiembrie, alta din septembrie, iar a treia din iulie. În data de 21 noiembrie 2018 - erau 23 de unități: INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE "NICULAE STĂNCIOIU"   Cluj, MED LIFE - S.A. București,  SPITALUL ORĂȘENESC BUMBEȘTI-JIU  Gorj , SPITALUL ORĂȘENESC ȘTEI Bihor, POLICLINICA CENTRALĂ DR. VLĂESCU - S.R.L. Dolj, SPITALUL DE BOLI CRONICE CĂLINEȘTI CU AMBULATORIU INTEGRAT Argeș, SPITALUL ORĂȘENESC CISNĂDIE Sibiu, SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA Prahova, SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ "DR. CONSTANTIN PAPILIAN" CLUJ-NAPOCA Cluj, SPITALUL ORĂȘENESC SEGARCEA Dolj, Societatea LABORATOR MEDICAL BIOCONSULTING - S.R.L. Bihor, CLINICA MEDICALĂ HIPOCRAT 2000 - SPITALUL DE RECUPERARE MEDICALĂ (SEDIU STR. FÂNTÂNICA)    București, Societatea ASCLEPIOS - S.R.L.  Constanța, FEDERAȚIA CARITAS A DIECEZEI TIMIȘOARA Timiș, ONCO CARD - S.R.L. - CENTRUL DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ONCOLOGIC Brașov, CLINICA SOMEȘAN - S.R.L. Maramureș, MEDICAL CENTER SPITAL - S.R.L. Tulcea, ROCOMEDICOR - S.R.L. Constanța, TOP MED BUNA VESTIRE - S.R.L. Dolj, SPITAL LOTUS - S.R.L. Praho, SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL "DR. CAROL DAVILA" București, CLINICA SANOVIL - S.R.L. Bistrița- Năsăud și SPITALUL OBSTETRICĂ- GINECOLOGIE "EUCLID" - S.R.L.  Bihor.

Unități sanitare cu paturi încadrate în categoriile de acreditare la data de 3 septembrie 2018 erau 17: FUNDAȚIA "BUCURIA AJUTORULUI" - CENTRU MEDICAL DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE București, SPITALUL ORĂȘENESC BOLINTIN-VALE Giurgiu, Societatea EUROMEDICA HOSPITAL - S.A. Maramureș, FUNDAȚIA "DR. VICTOR BABEȘ" București, RAPITEST CLINICA - S.R.L. Vâlcea, SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEAMNA Dolj, Societatea CHE. COSMEDICA - S.R.L. Maramureș, SPITALUL ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI Ialomița, SPITALUL FILIȘANILOR Dolj, SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CU AMBULATORIU INTEGRAT CÂMPULUNG Argeș, CLINICA MEDICALĂ "HIPOCRAT 2000" - S.R.L. - unitate sanitară privată cu paturi București, SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SFÂNTUL IOAN CEL NOU" Suceava, SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI Botoșani, SPITALUL CLINIC "DR. I. CANTACUZINO" București, MEDICOVER HOSPITALS - S.R.L. București, INSTITUTUL NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE "PROF. DR. MATEI BALȘ" București și SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ MOINEȘTI Bacău.  

Pe 19 iulie, unități sanitare cu paturi încadrate în categoriile de acreditare erau 7: SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA Ialomița, SPITALUL CLINIC CĂI FERATE CONSTANȚA Constanța, Societatea PELICAN IMPEX - S.R.L. Bihor, SPITALUL DE BOLI CRONICE SMEENI Buzău, Societatea MALP - S.R.L. Bacău, Societatea MUNTENIA MEDICAL COMPETENCES - S.A.  Argeș și SPITALUL MUNICIPAL CODLEA Brașov.  

Adauga comentariu