Medicul Nedelcu, apel către colegii din Consiliul de Administrație al Spitalului, pentru a renunța la ședințe și a lua decizii de la distanță: „Răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice”

Medicul Mihai Nedelcu, consilier local PSD și (încă) președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, face un apel către colegii săi din acest for - Janina Lazăr, Dragoș Cozma și Constantin Gavriloiu jr., reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pentru a limita pe cât posibil întâlnirile în această perioadă. Nedelcu explică faptul că acest Consiliu de Administrație are un rol mai mult consultativ, iar în condițiile în care cea mai importantă contribuție a acestora este analizarea bugetului lunar al Spitalului Județean, recomandă ca orice corespondență să fie purtată pe online sau telefonic. 

Săptămâna trecută, cei trei s-au plâns că au convocat o ședință a CA, însă nimeni altcineva nu se prezentase. Pe 26 martie, „printre problemele de pe ordinea de zi a ședinței se numărau: analiza măsurilor de protecție pentru prevenirea răspândirii COVID-19; situația stocurilor și măsurile conducerii pentru o aprovizionare continuă și la condiții normale; măsurile auxiliare cu privire la stocurile de materiale (donații ale pers. fizice și juridice, call to action etc.); planul de instruire a personalului medical și TESA pentru situația în care se intra stadiul 3 și 4 etc”, după cum se arăta într-un mail trimis reprezentanților mass-media. 

 

În atenția membrilor Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani-Vrancea

Ref: funcționare CA

Stimați colegi,

- Luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul judetului Vrancea care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,
- Văzând prevederile art. 5 și 6 din Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, care precizeaza că: „Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății” și că toate instituțiile” au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne”
- Având în vedere că atribuțiile consiliului de administrație al unității spitalicești (art. 187 al. (10) din Legea nr. 95/2006) se rezumă la aprobarea sau avizarea unor chestiuni propuse de conducerea executivă a spitalului și în condițiile în care deciziile cu privire la managementul unității în contextul epidemiei sunt luate de către alte instituții precum Departamentul Național pentru Situații de Urgență, Institutul Național de Sănătate Publică din România și DSP,
- În considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,

Solicit membrilor CA al Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, suspendarea în parte a activității acestui organism până la ridicarea măsurilor restrictive dispuse prin acte normative.

Ca atare, solicit aparatului TESSA al spitalului județean să identifice proceduri tehnice prin care membrii CA să poată aviza bugetul de venituri al unității spitalicești, lunar, în vederea plății salariilor cadrelor medicale. Acest lucru se poate realiza prin trasmiterea acordului fiecărui membru prin mijloacele de comunicare electronice (email sau telefon).

Reiterez faptul că Guvernul României și Ministerul Sănătății, în special, ne solicită tuturor o conduită responsabilă pentru a limita la maxim riscul răspândirii virusului prin manifestarea unei atitudini preventive față de orice caz, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice (situație în care ne putem afla inclusiv noi).

De altfel, sunt convins că vin în întâmpinarea colegilor cu specialitate medicală din consiliul de administrație, alături de care cred că putem găsi formule de voluntariat pentru a da o mână de ajutor cadrelor medicale din spital.
Îmi doresc să constatat că, dincolo de afinitățile politice, suntem oameni, iar mizele administrative sau politice sunt mult prea mici în raport cu viața fiecăruia dintre noi.


Dr. Mihai Nedelcu
Președinte CA Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani
”.

 

Adauga comentariu