Medicul focșănean care acum șase ani a provocat un incident rutier în Prahova și București pe fondul consumului de substanțe interzise, la judecată cu șeful IPJ Prahova și purtătorul de cuvânt al MAI

Incidentul rutier în care a fost implicat fosta doctoriță de familie din Focșani în 2013, când s-a urcat la volan sub influența mai multor substanțe şi a gonit cu 190 km la oră pe autostradă, pe contrasens, cu farurile stinse, pare să nu se stingă niciodată. Medicul de familie a scăpat atunci de răspunderea penală pe motive medicale, a fost internată de mai multe ori pentru tratament, însă în continuare își caută dreptatea prin instanțe. În afară de procesele intentate jurnaliștilor care au abordat subiectul la acea dată, fostul medic a învestit instanțele cu acțiuni penale îndreptate împotriva polițiștilor care au intervenit la incident și acțiuni civile împotriva magistraților care s-au ocupat de dosar. Între timp, doctorița a mai fost internată fără voia sa, pentru tratament, iar în urmă cu două luni s-a dispus externarea acesteia.

Recent, judecătorii chiar au dispus ca Ștefan Bunghez, polițistul care o oprise pentru control în iunie 2013, în Ploiești, să fie anchetat de procurori. Inițial, procurorii au considerat că acesta nu comisese nicio faptă penală, însă doctorița a atacat rezoluția. În iulie, judecătorii au retrimis cauza reprezentanților Ministerului Public. „Admite plângerea formulată de petenta ..., împotriva ordonanţei nr. 263/P/2018 din 27.08.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, menţinută prin ordonanţa 89/II/2/2018 din 10.10.2018 a prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, potrivit considerentelor prezentei încheieri. Respinge ca inadmisibilă cererea petentei de acordare a cheltuielilor de transport. Definitivă”.

La momentul incidentului, agentul de poliție din cadrul Poliției Rutiere Prahova spunea că medicul nostru comisese o serie de fapte: „Nu mi-a oprit la semnal, m-a acroșat, m-a trântit pe carosabil și apoi și-a continuat drumul”. Pe de altă parte, medicul de familie a susținut în fața instanței, atunci când s-a dispus arestarea sa preventivă, că ea fusese agresată și că fugise pentru că agentul de poliție încercase să o sugrume.

„Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că agentul de poliţie a încercat să o ştranguleze în momentul în care a fost imobilizată, că are unghiile rupte şi asfalt sub unghii, că a fost târâtă pe carosabil, având urme pe antebraţe şi picioare, însă procurorul nu a cerut să se constate aceste urme printr-un certificat medico-legal. Arată că a fost condusă la Spitalul de Urgenţă «Floreasca» pentru recoltarea de probe biologice şi că a fost de acord cu recoltarea probelor de către cadrele medicale de acolo, arată că are încredere în acestea însă acestea au afirmat că nu pot să-i recolteze probe pentru că nu există niciun (proces verbal întocmit de poliţişti- n.r.) arată că i s-a dat cu spray şi i s-a pus mască de către agenţii de poliţie. Solicită ca pagubele pricinuite prin vandalizarea maşinii de către poliţiştul care a spart geamul din spate să fie plătite de acesta”, se arăta în motivarea arestării, citată de Ziarul de Vrancea. 

Medicul le-a făcut însă plângeri și altor polițiști care au participat la acțiunea în urma căreia aceasta a fost oprită abia după o cursă de 60 km, pe contrasens. După ce a fost urmărită de echipajele de poliţie de la Ploieşti şi ulterior de cele de la Ilfov, doctorița a fost prinsă la intrarea în Bucureşti, în apropierea Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”, iar ulterior povestea a fost explicată de alți doi oameni ai legii. Pur întâmplător, aceștia sunt acum figuri mai cunoscute: șeful IPJ Prahova și purtătorul de cuvânt al MAI.

Comisarul șef de poliție Florin Aristan, pe atunci șeful serviciului rutier Prahova, a fost din acest an împuternicit șef al Inspectoratului. Al doilea nume cunoscut este cel al comisarului de poliție Georgian Drăgan, care în urmă cu 6 ani era purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova. Până de curând, acesta era purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, cel care a dat de altfel știrea „bombă” în cazul Caracal: STS i-a trimis pe polițiști la „trei locații greșite”, inclusiv în munții Apuseni. În ciuda acestei gafe, la începutul acestei luni, inspectorul de poliție a fost delegat să fie purtător de cuvânt al MAI, de către ministrul interimar Mihai Fifor

Plângerile făcute împotriva acestora de medicul focșănean au fost soluționate de instanță în iunie: „respinge plângerea formulată de petenta ..., împotriva ordonanței de clasare nr. 434/P/2018 din data de 13.12.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, menţinută prin Ordonanţa nr. 10/II/2/2019 din data de 28.01.2019 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ca nefondată. Obligă petenta la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”.

Pe lângă aceste plângeri penale, medicul dorește cel mai probabil și tragerea la răspundere civilă a magistraților care s-au ocupat de dosare. Pe rolul instanțelor din București sunt mai multe dosare prin care se solicită anularea a șase rezoluţii date de Inspecția Judiciară, instituția care se ocupă de cercetarea abaterilor comise de judecători și procurori.

În paralel, și doamna doctor este chemată în instanță, motivul fiind tratamentul de specialitate. În aprilie, Judecătoria Focșani a admis o cerere de „internare nevoluntară”, pentru ca la distanță de nici două luni măsura să fie ridicată. „Confirmă încetarea măsurii internării medicale nevoluntare a pârâtei dispuse de Comisia de internări nevoluntare din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf.Pantelimon” Focșani”.

Adauga comentariu