Marian Bobocea, executat post-mortem cu o grabă suspectă, în baza unei hotărâri aparent definitive, care totuși a fost atacată de moștenitorii săi. Bobocea, dator cu 90.000 de lei la un dezvoltator imobiliar pe care îl acuza de camătă

Nici dincolo de lumea aceasta nu scapă Marian Bobocea de datorii. Cel puțin cele recunoscute oficial, aici fiind cazul unui împrumut contractat de la un dezvoltator imobiliar în urmă cu mai bine de cinci ani. Bobocea, care este cunoscut pentru dosarul penal privind falsificarea actelor de retrocedare, dar și pentru că a condus OPC Vrancea în perioada 1996 - 2000, a murit în urma unor probleme de sănătate, la doar 62 de ani. Se întâmpla pe 12 august, însă cu câteva zile înainte împotriva acestuia era deschis un alt proces, de executare silită. Este foarte probabil ca Bobocea să nici nu fi aflat despre executarea silită și deci nici să nu își fi anunțat familia, dat fiind că nimeni nu a prezentat la proces niciun document privind decesul.

Executarea silită a fost încuviințată ieri, fără ca cineva să aibă habar. Habar nu a avut nici judecătorul sau executorul judecătoresc despre faptul că datornicul mai poate plăti doar din lumea de dincolo. Sau unii s-au făcut că nu știu, pentru a merge mai repede. Un alt aspect este cel legat de hotărârea în baza căreia s-a făcut executarea silită. Pronunțată în 18 iunie anul acesta (detalii, aici), motivarea și comunicarea s-au făcut rapid. Asta însemna că, pe undeva pe la final de iulie, se împlinea termenul la care părțile puteau face apel. Apel totuși a fost făcut - urmează a se stabili dacă în termen sau nu, de către familia lui Bobocea. Aceasta pentru că, la momentul în care s-a făcut comunicarea hotărârii, Bobocea nu ar fi aflat în timp util, deoarece nu se efectuase procedura la adresa indicată, adică cea a avocatului.

În aceste condiții, este foarte posibil ca executarea unui mort, dincolo de ridicolul situației, să pice tocmai din cauză că hotărârea nu era definitivă și executorie. Teoretic, datoria persoanei decedate o iau moștenitorii. Moștenitori care ar trebui să dezbată mai întâi succesiunea și ar trebui să vadă dacă acceptă moștenirea - atât cât mai există ea. Iar în acest moment, executorul judecătoresc care e la a doua încercare de executare a lui Bobocea în termen de doi ani, spune că mingea e în careul celor rămași în viață.

„Aflu de la dumneavoastră că debitorul a murit. Am fi ştiut dacă un membru al familiei ar fi adus tuturor părţilor copii după certificatul de deces, dar poate să o facă şi de acum încolo. Deocamdată, executarea silită va fi întârziată, dar Codul de Procedură Civilă prevede ce se întâmplă mai departe, cu începerea executării contra moştenitorilor”, a declarat Firel Bîrsan, executorul judecătoresc din dosar, citat de Adevărul.

Instanța nu s-a pronunțat chiar imediat pe executarea silită, ci după o amânare. „Admite cererea. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu: SENTINȚA CIVILĂ NR. 4766 DIN DATA DE 18.06.2019 PRONUNȚATĂ DE JUDECĂTORIA FOCȘANI. Executarea silită se va face în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică şi dată în camera de consiliu, astăzi, 26.08.2019”, se arată în încheierea finală a instanței.

Până să fie dată însă această încheiere, chiar în ziua primului termen al acțiunii de executare silită, moștenitorii lui Bobocea veneau la Judecătoria Focșani. Nu pentru că știau ceva despre acest nou dosar, ci pentru a depune apel în dosarul cu sentința 4766.

Adauga comentariu