Luminița Maroș și a sa poveste dulce: Cofetăria Marisa. „Copilul meu, când va mânca o prăjitură, va mânca ceva despre care eu știu că este în regulă. Fac produse pe placul meu și de calitate”

Luminița Maroș are 31 de ani și în urmă cu ceva timp a deschis o cofetărie „micuță și cochetă”: Marisa. Cu toate că mulți clienți își imaginează că se intitulează Marisa pentru că așa s-ar numi administratorul, de fapt este un acronim de la numele fiicei sale. Pentru că o dată cu apariția micuței în viața familiei a luat ființă și cofetăria. De la o întâmplare. „La botezul fetiței mele, care acum are 4 ani și jumătate, eram în căutare de modele de torturi și cel mai potrivit pentru ceea ce îmi doream - cu produse naturale, de calitate, am găsit la o doamnă de la București, renumită la acea vreme. Am ajuns greu la dumneaei, cu intervenții, am insistat, am alergat pentru acel tort... și atunci am zis: stai așa! Imediat după botez am făcut primele cursuri, iar tortul pentru moț l-am făcut chiar eu. Acest domeniu nu avea nicio legătură cu ce făceam - construcțiile, dar era o pasiune pe care o aveam de mică, pe care totuși nu am crezut că voi ajunge să o duc mai departe, la acest nivel. Am avut noroc și de soțul meu, care m-a susținut în ideile mele. Iar după ce am făcut mai multe cursuri, am zis să deschid o cofetărie.

În acea perioadă, când s-a născut fetița mea, din opt luni, patru luni am fost numai la cursuri. Eram hotărâtă să fac curs de cofetar și eram foarte încântată, se făcea practică la hotelul Sheraton la București. Dar certificatul de cofetar l-am luat după ce m-au evaluat, mi-au spus că nu mai are rost să fac cursurile. Și m-am tot perfecționat, astfel încât pot spune că știu mai multe decât fac acum”, ne povestește Luminița. Din timp în timp, cât stăm de vorbă, răspunde zâmbitoare la saluturile celor câțiva clienți veniți în cofetărie să își ridice torturile.

La „Marisa” atmosfera este una intimă, clienții sunt de acum de-ai casei, chiar dacă nu sunt produse la vânzare, ci se merge doar pe comenzi. Dar până aici, a fost drum lung și emoții. „Mă așteptam să fie greu la început, fiind vorba despre industrie alimentară, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de greu. În continuare nu suntem o cofetărie mare, lucrăm doar torturi pentru evenimente, pentru nunți și botezuri. Iar la început a fost mai complicat, pentru că lumea nu era obișnuită să plătească pentru produse de calitate. Eu de la început am mers pe rețetele care mie mi-au plăcut, pe care le-am văzut pe la cursuri în București și în alte orașe. Și în continuare la noi nu e conceptul acela de prăjitură fără blat de jumătate de metru, plin de zahăr... și nu toată lumea a apreciat faptul că folosesc foarte multă cremă. Și atunci existau comparații cu alte produse, cu alte fast-fooduri, alte autoserviri... Dar treptat, persoanele care știau ce înseamnă o prăjitură și un tort de calitate au început să vină. Și chiar avem clienți care vin încă de la deschiderea cofetăriei.

La început am avut și vânzare, dar capacitatea noastră de producție este mică și am preferat să alegem. Ce alegem: evenimentele, comenzile, sau vânzarea? La un an și jumătate am închis complet vânzarea, cu toate că aveam clienți. Chiar și acum vin oameni și întreabă. Nu e că nu mi-ar plăcea să am și vânzare, dar nu e momentul acum și aici. Mie nu îmi e frică, am investit mult, foarte mult, materia primă este foarte scumpă. La acest moment, nu pot să spun că am cofetăria pentru bani, niciodată nu am pus problema așa. Am foarte multe pierderi, dar este o plăcere și o mândrie. Eu sincer nu mă așteptam să ajungem aici și nu vreau să fac rabat la calitate. Adică la Marisa întotdeauna va fi ciocolată veritabilă, frișca naturală, folosim lapte, ouă și așa mai departe. Fără prafuri sau creme la găleată. Majoritatea rețetelor sunt făcute de mine, după cursurile pe care le-am urmat. Nu neapărat că sunt inventate de mine, dar sunt adaptate. Ce contează foarte mult este materia primă folosită. Poți să faci zece trio mousse-uri, la zece cofetării, gustul va fi total diferit la fiecare. Contează dacă folosești surogat de ciocolată sau ciocolată veritabilă, frișcă naturală, gelatină... sunt fel și fel. Rețetele noastre sunt făcute de foarte multe ori înainte de a intra în producție și eu zic că am ajuns la nivelul la care voiam. Permanent o să fie timp și loc de rețete noi”, e de părere Luminița.

Acum, când stai de vorbă cu ea, știe exact ce să spună despre fiecare produs. Dar atunci când a deschis cofetăria, fiecare eveniment diferit a adus emoții până când clienții veneau și îi mulțumeau pentru ceea ce crease. Pe lângă torturi, în prezent, Marisa înfrumusețează evenimentele în mod constant cu candy baruri, dar cum a fost prima cerință de acest fel? „Vai, dar ce emoții am avut... a fost greu la început, nu știam. Nu am știut să aproximez cât să fac, țin minte că am făcut foarte multe produse la primul candy bar, cred că am făcut dublu față de cât trebuia. Acum știu exact câte produse, ce trebuie să întreb pentru a aproxima corect. Eu zic că a fost și reușit, cu toate că acum, dacă ar fi să mă uit în spate, îmi dau seama că mai trebuiau anumite detalii. În acest moment, pachetul nostru de candy bar este foarte variat: are macarons, mini eclere, cannoli, mini mouse-uri, mini brioșe. În ultimii doi ani sunt cereri tot mai multe de candy baruri. Denumirea nu este tocmai cea mai nimerită, ar fi mai mult „desert table”, pentru că atunci când zici candy bar te gândești la bomboane. Dar avem foarte multe evenimente la care facem, depinde și de invitați. Pentru o nuntă de exemplu, dacă este amenajat frumos, este un punct de atracție. Și atunci mergem și noi pe astfel de aranjamente: avem tot felul de flori, de brațe, de ornamente.

Pe weekenduri ducem multe evenimente, niciodată unul singur, și le facem la total. Dar, de exemplu, ca să faci un tort de la blat până la asamblare, durează undeva la patru ore, în condițiile în care trebuie să îl lași și peste noapte să se „tragă”. Plus că sunt anumite torturi în care trebuie să prepari baze cu o zi înainte. Așa că este greu de estimat cât ar dura pregătirea”, ne spune Luminița Maroș.

Chiar și după atât timp, încă e pasionată de ceea ce face și are tot timpul planuri pentru evenimentele viitoare. „Am momente în care mă trezesc la 2 noaptea cu idei despre candy baruri, cum ar trebui să arate. Și vezi, internetul acesta este plin de idei. Eu aș face și cu înghețată, aș face mult mai multe. Dar încerc să mă temperez un pic, pentru că, mai ales în sezonul de nunți, suntem foarte aglomerați. Dar și în post avem comenzi. Avem bineînțeles și clienți care vin să întrebe de cozonaci, dar din păcate nu este timp și de patiserie. Aceasta ar însemna să mut laboratorul, nu pot face aici. Îți trebuie alți oameni, un alt laborator, altă locație, mult mai mult spațiu. E o idee, dar nu aș face genul de patiserie românească. Nu ar fi stres din cauza producției, niciodată nu a fost. Am știut mereu ce vreau să fac, stresul e din exterior. Se întâmplă să nu ne iasă produsele, dar nu e capăt de țară că aruncăm o dată, de două ori... Se întâmplă destul de rar. Și de multe ori poate e din cauza cuptorului, sau din vina lotului de materie primă, poate nu a fost destul pasteurizat, poate e un lot diferit. Cu toate că noi folosim aceleași produse încă de la deschidere, dar depinde.

Acum, pe catalog sunt în jur de zece rețete, dar neoficial facem douăzeci cred. Cele mai căutate sunt Lemonul - care este un tort cu cremă de lămâie, mascarpone, piure de fructe de pădure și bețe de ciocolată, Cardinalul - care este cu mascarpone, vanilie și mini eclere, și trio mousse-ul de ciocolată. Și, după cum am spus, toate torturile noastre sunt în majoritatea lor cu cremă. Iar eu zic că este altceva, este un câștig pentru client, care automat nu plătește pentru blat însiropat. Neoficial facem multe rețete și multe combinații. Dar nu întotdeauna există deschidere către nou. De exemplu, avem un tort Regina Maria, cu cremă de brânză, sau tortul de morcov - care este foarte bun și care totuși nu sunt în topul preferințelor invitaților.

Eu însă sunt mândră de orice iese din laboratorul nostru. Cu fiecare tort și eveniment pe care îl faci, iese și mai frumos. Eu nu prea mănânc dulciuri. Avem într-adevăr imaginea aceea: dacă ești cofetăreasă, trebuie să fii cât ușa, să nu mai încapi. Dar te saturi la un moment dat. Dacă ar fi totuși să aleg, ar fi trio mousse-ul, lemonul, cardinalul, crema de brânză, dar nu pot spune că sunt mare consumatoare de dulciuri, niciodată nu am fost. Așa că nu pot spune că am un tort preferat. Ce pot spune e că, cu cât le faci mai frumoase, cu atât și pretențiile sunt mai mari”, ne mărturisește aceasta.

 

Când te uiți la torturi și la aranjamente, poți trăi cu impresia că în spatele acestora e o duzină de oameni. Realitatea este însă alta: oameni puțini, dar pasiune multă. „Suntem șase în total, mi-ar fi trebuit dublu și dublul spațiului, ca să putem face față. Am noroc de fetele mele, care sunt muncitoare, sunt de nota 100. Niciuna din fetele mele nu a fost cofetăreasă și nici nu a avut experiență în domeniu, erau doar pasionate. De exemplu, am avut o fată doar la vânzare, și m-a sunat când eram în concediu și m-a rugat să o las să treacă în spate, la laborator. Am avut noroc. Și culmea, eu nu am dat niciodată anunțuri de angajare, dar mereu mi-au venit oamenii potriviți. Mă înțeleg bine cu toate fetele mele, se înțeleg între ele și mergem pe același drum. De-a lungul timpului am mai avut tentative de a angaja cofetari cu experiență în spate, care mi-au spus că nu voi face niciodată producție în acest ritm, date fiind produsele pe care le folosesc. Adică trebuie să mergem pe găleți, saci de praf și toate cele. Am spus tot timpul că nu, eu așa vreau să fac. Copilul meu, când va mânca o prăjitură, va mânca ceva despre care eu știu că este în regulă. Nu zic că fac cele mai bune produse din oraș, Doamne ferește! Zic doar că fac produse pe placul meu și de calitate, la un preț decent”, asigură Luminița Maroș.

Adauga comentariu