Liceenii de la „Kogălniceanu” au 3 mii de lei de la consiliul local pentru Târgul firmelor de exercițiu

Consilierii locali din Focșani au aprobat alocarea a 3 mii de lei către Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” pentru derularea proiectului „Elevul de azi, antreprenorul de mâine”, la Târgul firmelor de exercițiu. Proiectul colegiului este înscris în Calendarul activităților educative naționale, suma necesară desfășurării acestuia va fi acordată din bugetul propriu al unității de învățământ, însă aprobarea trebuia să treacă prin Consiliul Local. Banii vor fi folosiți pentru acoperire cheltuielilor cu materiale consumabile și acordarea de premii sub formă de diplome, cupe, cărți și CD-uri.

Proiectul este înscris în Calendarul activităților educative naționale fără finanțare MEN și va avea loc între 26 – 27 aprilie, fiind reprezentativ pentru profilul unității de învățământ, respectiv cel economic. Târgul la care vor participa liceenii are o paletă largă de competiții: cel mai bun stand, cel mai bun catalog, cea mai bună prezentare Power-point, cel mai bun spot publicitar, cea mai bună pagină web, cele mai bune materiale promoționale, cel mai bun negociator etc. „Obiectivele târgului sunt exersarea comunicării profesionale, a negocierii comerciale, a formelor de publicitate, autoevaluarea elevilor, perfecționarea lor în domeniul antreprenoriatului, ... crearea unui mediu de afaceri cât mai aproape de cel real”, se arată în proiect.

Totodată, se explică și că se dorește „exersarea comunicării profesionale, a negocierii comerciale, a formelor de publicitate, perfecționarea elevilor în domeniul antreprenoriatului, valorificarea spiritului antreprenorial, familiarizarea elevilor cu activitățile specifice mediului real economic, dezvoltarea de competențe necesare unui întreprinzător dinamic”. „Grupul țintă al acestui proiect este  format din 180 elevi din cadrul colegiului sub directa coordonare a 18 profesori și 180 elevi ai liceelor partenere, aflați sub îndrumarea a 36 de profesori”, se arată în raportul care însoțește proiectul aprobat de consilierii locali.

Adauga comentariu