Liberalii „preconizează” o mare abținere pe proiectul bugetului județului Vrancea!

Bugetul județului Vrancea nu prezintă o garanție a bunelor intenții afișate de administrația PSD, cel puțin aceasta este părerea liberalilor. Cele 16 milioane de lei, suma primită în plus de la bugetul statului și care provine din impozitul pe veniturile cetățenilor din Vrancea, nu se regăsesc în bugetul din acest an. Mai mult, modificarea Legii Bugetului ar fi trebuit să aducă un plus de minimum 70 de milioane de lei, sunt de părere consilierii opoziției.


În ceea ce privește cheltuielile, acestea sunt, ca în fiecare an, umflate când vine vorba de distracție pe bani publici. „Cu privire la cheltuieli obsrvăm niște alocări de fonduri exagerate. Pentru 24 ianuarie s-au prevăzut 1,7 milioane de lei, mai mult decât pentru un drum.


Pentru festivalul Bachus s-au prevăzut 500.000 și încă 1,6 milioanede lei în bugetul Centrului Cultural pentru spectacole. Pe când obiectivele care erau în atenția CJ – modernizări de drumuri și poduri – s-au alocat sume infime”, ne spune decanul de vârstă al consilierilor liberali, Emilian Diaconu.


Este clar că în aceste condiții, chiar dacă nu au șanse în fața majorității PSD+ALDE din CJ, liberalii se vor abține de la vot.

 

Adauga comentariu