Lets Boovie! Concursul interjudețean „Book on trial”, la a treia ediție. Câștigătorii vor participa la festivaluri internaționale de film și carte

Azi încep emoțiile pentru echipele de liceeni înscrise în concursul interjudețean „Book on trial - Boovie”, proiect care îi va premia pe cei mai buni în vară, cu distincții inedite. Ieri a fost aprobată participarea Consiliului Local Focșani în calitate de coorganizator la derularea concursului școlar de book-trailere ajuns la a III-a ediție, ceea ce înseamnă că municipalitatea alocă 21 mii lei pentru derularea proiectului, din bugetul propriu al Liceului Pedagogic „Spiru Haret”. Coordonatorul Book on Trial este profesorul doctor Carmen Ion, care își dorește ca, prin intermediul acestui concurs, tot mai mulți elevi de liceu să fie atrași mai mult înspre lectură. Astăzi, la sediul ISJ, vor fi extrase cărți - cunoscute și apreciate, pentru care însă nu există un film. Ulterior, fiecare echipă înscrisă în concurs va citi câte o carte, după care elevii vor realiza un trailer care să suprindă esența acestor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii.

În acest moment sunt înscrise în concurs 16 echipe de la 9 licee din întreg județul. „Industria cinematografică a evoluat extrem de mult, abordează teme profunde care au preocupat omenirea dintotdeauna, explorând excepțional aspecte ale realității care ne înconjoară. Cele două arte, literatura și cinematografia, deși uneori par rivale, se află într-o permanentă comunicare, sunt două forme remarcabile de manifestare artistică, interdependența fiind evidentă. Dacă literatura este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru film, la rândul ei, pelicula cinematografică poate deveni o formă eficientă de a promova o carte. Realizarea unor trailere după romane din literatura universală și cea națională este o modalitate inedită și extrem de eficientă de a resuscita interesul pentru lectură al elevilor. Activitatea principală a proiectului constă în proiectarea trailerelor în cadrul unui concurs cu spectatori, urmată de proba a doua, cea de prezentare a muncii în echipă, a semnificațiilor extrase de ei din romanul citit, justificarea selectării anumitor fragmente și nu a altora etc. Evaluarea și acordarea premiilor se face de către juriul desemnat, care va da feed-backul fiecărei echipe în parte. Proiectul va continua cu diseminarea rezultatelor în rețeaua școlară, urcarea trailerelor pe pagina concursului și pe YouTube, întâlniri cu echipele doritoare în lunile următoare și realizarea altor trailere după cărți nou apărute”, explică în prezentarea proiectului Carmen Ion.

De subliniat că an de an concursul s-a dezvoltat. În 2016, la prima ediție au participat 10 echipe 989 de elevi de liceu), iar în 2017 - 15 echipe de la 10 licee, din care au rămas în concurs 12 echipe din cadrul unităților de învățământ din Focșani, Adjud, Panciu și Vidra. Anterior, proiectul a beneficiat de sprijinul Rotary Club Varana, din care face parte și profesorul Carmen Ion.

Anul acesta, proiectul se va încheia pe 18 septembrie. În aprilie se va realiza scenariul, se va fixa distribuția și staff-ul tehnic, se vor stabili costumele, locațiile de filmat etc. Concursul propriu-zis va avea loc în luna mai, activitate care se va încheia cu premierea celor mai bune trailere realizate de liceeni. Ulterior, echipa aflată pe primul loc va pleca la Transilvania International Film Festival TIFF Cluj, cei de pe locul II vor pleca la Festivalul Ideo-Ideis de la Craiova, iar cei care vor câștiga locul II pe podium vor participa la Târgul Gaudeamus, București. Let's Boovie!

Concursul este explicat chiar pe pagina de Facebook a evenimentului: „Într-o toamnă-iarnă deloc “aurie”, mă plictiseam grozav! Iar ”Moara cu Noroc”, iar “Ion”, eternul “Ion”, iar rezumate, comentarii, caracterizări de personaj, tot tacâmul obligatoriu și necesar! O, Doamne, nu, NU! Facem un book-trailer după “Moara cu Noroc”! Ce-i ăla un book-trailer? Youtubărim un pic – no, ăsta-i un book-trailer! Vedeți pe cine și de ce alegeți un anume elev pentru un anume personaj, selectați scenele reprezentative, jucați-le/vă într-un decor potrivit, filmați și puneți muzică și gata-i! Nota 10, entuziasm și înțelegerea nuvelei!”. 
 

Adauga comentariu