„La vita e bella”. Aproape tot bugetul Prefecturii Vrancea pe anul 2018 se duce pe salarii

Pentru anul 2018, Instituția Prefectului Județului Vrancea, mai pe scurt – prefectura, a primit de la bugetul de stat 2.759.000 de lei, sumă destinată cheltuielilor de tot soiul, de la salarii – la protocol și prezentare. Luând-o cu începutul, trebuie să remarcăm faptul că din cele peste 2,7 milioane de lei alocați, cheltuielile salariale în bani au fost de 2.081.000 lei iar salariile de bază 1.899.000 lei.

La acestea au fost adăugațe diverse „suplimente”: 180.000 de lei  - sporuri pentru condiții de muncă, 2.000 de lei – indemnizații de delegare, 338.000 de lei – cheltuieli salarial în natură, adică norma de hrană, ca în armată, vere! Acu, ca o paranteză, ne gândeam și noi că treburile în sistemul privat s-au degradat de tot, domnule.

Cum ar veni, să ne de-a și nouă patronul, acolo, de o normă de hrană, măcar cât un covridog sau o langoșă pe zi...Ori, poate af fi mai bine ca bugetarii respectivi să primească, pe bune, contravaloarea normei de hrană în produse tradiționale. Și așa, să vedem cuconetul simandicos de la prefectură cum pleacă din instituție cu sacul de cartofi, pungile cu mazăre sau sacoșele cu morcovi și castraveți (nici o aluzie!).

Potrivit bugetului, pentru contribuții au fost alocați 49.000 de lei, din care asigurările sociale și de stat – 19.000 de lei, asigurări de șomaj – 1.000 de lei, asigurări de sănătate – 7.000 de lei, asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale – 1.000 de lei, contribuții concedii și indemnizații – 1.000 de lei și contribuția asiguratorie pentru muncă – 20.000 de lei.

La capitolul „bunuri și servicii”, în bugetul instituției este prevăzută suma de 291.000 de lei, din care 229.000 lei – diverse plăți pentru servicii, 8.000 de lei – furnituri de birou, 2.000 lei – materiale pentru curățenie, 86.000 de lei – încălzit și iluminat, 9.000 de lei – plata utilităților (apă, canal, salubritate), 5.000 de lei – carburanți și lubrifianți.

Printre altele, prefectura mai are 91.000 de lei în vederea asigurării serviciilor de întreținere și funcționare, 10.000 de lei pentru reparații curente, 7.000 de lei destinați deplasărilor, detașărilor și transferărilor, 2.000 de lei pentru pregătirea profesională, 4.000 de lei – protocol și prezentare și 36.000 de lei – alte cheltuieli.

Adauga comentariu