Judecătorii militari nu se pot pune de acord privind sentința militarului focșănean acuzat de delapidare. Unul dintre magistrații ce judecă dosarul este cunoscut pentru părerile virulente privind protocoalele din justiție!

Punct și de la capăt în dosarul plutonierului adj. în rezervă din cadrul UM 01333 Focșani condamnat în primă fază pentru furtul unei impresionante cantități de motorină din rezervoarele unității, în valoare de 77.153,80 lei. După o condamnare cu suspendare la Tribunalul Militar Iași, apelul a devenit o „nucă tare”. Astfel, după ce completul de judecată de la Curtea Militară de Apel a intrat în pronunțare, cei doi magistrați care soluționau cauza nu au reușit să ajungă la un consens, motiv pentru care au cerut ajutor suplimentar.Repune cauza pe rol în complet de divergenţă. Citează apelantul inculpat plt. adj. (rez.) Stoleru P. Ștefan şi intimata parte civilă Ministerul Apărării Naţionale – UM 01333 Focşani. Se încunoştiinţează procurorul. Menţine delegaţia apărătorului desemnat din oficiu”, se arată în încheierea de ședință.

Potrivit Codului de procedură civilă, în cazul în care soluția într-un dosar nu este una unanimă sau majoritară, „procesul se judecă în complet de divergenţă, constituit prin includerea în completul iniţial şi a preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a preşedintelui de secţie ori a unui judecător desemnat de preşedinte”. Inițial, fostul subofițer a fost condamnat la Tribunalul Militar Iași la doi ani închisoare cu suspendare, plus „pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa orice tip de profesie sau meserie care implică activități de gestionare a banilor și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe. ...obligă inculpatul să plătească părții civile Ministerul Apărării Naționale – UM 01333 Focșani, suma de 77.153,80 lei actualizată cu rata inflației și dobânda de referință a BNR cu titlu de daune materiale. ...obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.362 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 362 lei la urmărire penală”.

Interesant este că unul dintre judecătorii pe masa cărora a ajuns dosarul militarului focșănean este nimeni altul decât colonel magistrat Constantin Udrea, cunoscut pentru părerile sale privind protocoalele din justiție: un exemplu de „crimă organizată”. În același complet de judecată activa însă și colonel magistratul Radu Stancu, care a fost înlocuit în septembrie „cu judecătorul din lista de permanență, judecător care va continua să intre în cauzele respective până la soluționare. ... până se va clarifica situația militară a domnului Radu Stancu”.

Cei doi magistrați au fost în trecut în vizorul Inspecției Judiciare pentru nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor și nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii. Cu toate acestea, acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor militari Constantin Udrea și Radu Stancu a fost respinsă de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM din motive procedurale, dar IJ a făcut recurs, care se judecă acum la Înalta Curte.

Pe când judecau în același complet, Udrea și Stancu au fost „autorii” unei achitări definitive în cazul unui jandarm acuzat de corupție. Soluția fusese dată după ce Udrea și Stancu au anulat probe din dosar, motivând că au fost obținute ilegal de Parchet și SRI în baza protocolului de cooperare. Mai mult decât atât, numele judecătorului militar Udrea a fost vehiculat ca fiind unul dintre posibilii secretari de stat doriți de ministrul Tudorel Toader în Ministerul Justiției. Pe vremea când premier era Sorin Grindeanu, s-a cerut CSM aprobarea detaşării judecătorului militar Constantin Udrea ca secretar de stat în Ministerul Justiţiei, dar solicitarea a fost respinsă.

Adauga comentariu