Judecat într-un dosar de trafic de droguri, i-a venit ideea să jefuiască o bancă. A fost prins pe când spărgea geamul

Un bărbat de 30 de ani din Mărășești, judecat deja într-un dosar pentru trafic și consum de droguri, a fost trimis din nou în judecată pentru o tentativă de furt la o bancă. Tibi Tăbăcelia, zis „Măligă”, este acuzat că, pe 29 decembrie anul trecut, a încercat să pătrundă în sediul unei bănci. Metoda sa nu a fost foarte ingenioasă, însă. Pur și simplu a început să lovească cu pietre în geamul unității financiare, fiind văzut de un focșănean care mergea la serviciu. Sincer, inculpatul i-a mărturisit că vrea să intre în bancă și să ia niște bani, iar omul a sunat la 112. Polițiștii au fost rapizi: au ajuns înaintea agenților de la societatea care se ocupa cu paza băncii, care la rândul lor avuseseră o alertă, de geam spart.

Când a venit poliția, „Măligă” s-a răzgândit: a spus că nu voia de fapt să fure bani din bancă, ci doar să provoace distrgeri. În aceeași zi, instanța i-a dat control judiciar, în condițiile în care inculpatul fusese liberat din penitenciar în 2013 și deja mai mare pe rol și dosarul de trafic și consum de droguri. În iulie 2017, Tăbăcelia fusese arestat la domiciliu, după un flagrant. O fată și un tânăr din Onești au venit în Mărășești și au cumpărat droguri de la Tăbăcelia, însă pe drumul de întoarcere, la Adjud, au fost opriți în trafic de polițiști. La acea dată, toți trei au fost plasați în arest la domiciliu, însă ulterior cei doi inculpați din Onești au încheiat un acord de recunoaștere, astfel încât și-au primit deja pedepsele.

Adauga comentariu