Istoria celui mai vechi document păstrat la Arhivele Naționale Vrancea. În timpul regimului comunist, hrisovul lui Petru Rareș a scăpat ca prin minune de la distrugere!

Cel mai vechi document păstrat în Arhivele Naționale Vrancea este un înscris original aparținând domnitorului Moldovei, Petru Rareș, din perioada celei de a doua domnii (1541 – 1546). Scris în limba slavă, actul are pecetea țării și începe cu formula standard „IO, Petru Rareș din mila lui Dumnezeu Domn a toată Țara Moldovei, dăruiesc cinstitului meu boier Sinea...” Documentul este în fapt o danie prin care domnitorul acordă boierului anumite proprietăți (satele Călămănești și Huipești) situate în Ținutul Putna, actualul județ Vrancea.


Așa cum am spus, pergamentul este original, scris în slavonă și a fost datat după Sfatul boierilor, însă faptul că a fost falsificat în secolul al XVIII-lea i-a redus valoarea științifică. Cu toate acestea, și în ciuda faptului că o treime din el lipsește, documentul și-a păstrat, din multe puncte de vedere, importanța, în el regăsindu-se numele unor boieri din divan, expresii lingvistice și chiar anumite blesteme, în timp sigiliul domnesc, din ceară de culoare roșie reprezentând bourul Moldovei reprezintă modalitatea de autentificare folosită de autoritatea supremă a statului din acele timpuri, domnia.


La finalul hrisovului de danie se consemnează chiar și un blestem din care reiese că cine va încălca porunca dictată de domnitor va suferi grele pedepse, pe de o parte spirituale – va înfunda flăcările iadului și va fi blestemat de întreg clerul, pe de altă parte fizice – va fi scurtat de cap și tras în țeapă. Culmea este că mult mai târziu, cam peste 200 de ani, cineva a intervenit asupra textului, răzuind mai multe nume de localități și adăugând altele.


Povestea documentului este neclară, în sensul că nu se știe cu exactitate proveniența sa, modul în care a ajuns în arhive. Cel mai probabil, meritul aparține fostului director din anul înființării instituției (1951), Constantin Gonceariu. Aflată în subordinea Ministerului de Interne, în tulburii ani 1950, Arhivele Naționale Vrancea nu aveau atunci o „bază de date” prea bogată, motiv pentru care șeful instituției, Gonceariu, riscându-și libertatea, a început o intensă acțiune de strângere a materialelor documentare, urmărind trei direcții.


Prima direcție a vizat preluarea arhivelor de la alte instituții și chiar de la persoane particulare, a doua a constat în sporirea materialelor documentare prin donații iar a treia a fost, practic, activitatea de salvare a documentelor de la distrugere. Este foarte posibil ca Gonceariu, în una dintre „vizitele” sale la societatea de reciclare a gunoaielor (REMAT-ul de atunci) a găsit hrisovul lui Petru Rareș într-un munte de documente ce așteptau să fie distruse, provenite de prin casele boierești naționalizate. În aceste „misiuni”, Constantin Gonceariu a mai reușit săsalveze numeroase planuri de moșii, hărți vechi, acte de stare civilă aparținând boierilor și chiar prima edție a operelor lui Voltaire, tipărite înainte de 1800 , în limba franceză.

Autor: Florin Dîrdală (Arhivele Naționale Vrancea)

 

Adauga comentariu