Intervențiile pompierilor vrânceni sau acolo unde profesionalismul se întâlnește cu norocul!

În cazul izbucnirii unor incendii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea este gata să intervină cu 16 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime ce poate acționa până la 38 de metri și o autoscară mecanică cu posibilitatea de lucru până la 42 de metri. Însă cu toate dotările de rigoare, pompierii nu pot face minuni în zonele urbane ale județului dacă nu au la dispoziție hidranți în stare de funcționare.


În baza de date a ISU Vrancea, localitățile urbane din județ au 471 de hidranți. Astfel, în Focșani se pot număra 269, municipiul Adjud are 81 astfel de asemenea dispozitive, în orașul Panciu sunt 41, Mărășeștiul are 52 de hidranți iar în orașul Odobești există doar 28 de hidranți. În aceste condiții este greu de spus dacă misiunile pompierilor vrânceni se pot desfășura fără probleme. Din discuțiile anterioare pe care le-am avut cu șefii inspectoratului, aceștia au confirmat faptul că rețeaua de hidranți nu ar asigura parametrii optimi pentru desfășurarea acțiunilor de intervenție. În lipsa dispozitivelor, autospecialele sunt adesea nevoite să parcurgă distanțe mari pentru a se alimenta cu apă, ceea ce poate întârzia lichidarea focarului.


Eleganți, atenți să nu deranjeze pe nimeni, cei de la ISU ne-au transmis negru pe alb că „primarul asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor (...), realizarea și menținerea în stare de funcționare a căilor de acces, a sistemelor de anunțare, alarmare și de alimentare cu apă în caz de incendiu”. Nu poate fi mai clar de atât!


În ceea ce privește protocolul în cazul producerii unui incendiu de proporții, ISU ne informează că este esențială cooperarea dintre structurile MAI și instituțiile administrației publice, lucru care se realizează prin intermediul dispeceratelor și centrelor operative. În cazul nostru, după primirea informației privind producerea evenimentului și solicitarea unor date extrem de importante (locul, data, împrejurările, primele măsuri luate etc), Compartimentul Monitorizare Situații de Urgență și Dispeceratul alertează subunitățile de intervenție, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Comitetul Local pentru Situații de Urgență pe raza cărora s-a produs evenimentul.


De asemenea, vor fi alarmați și furnizorii de gaze și electricitate care sunt obligați să întrerupă serviciile pe timpul  manifestării incendiului. Toate acestea par destul de simple pe hârtie dar de multe ori situația din teren a necesitat regrupări de forțe neprevăzute. Așa cum spunea un veteran al serviciilor de pompieri, nici un incendiu nu seamănă cu altul. Am aflat cu toții de ultimul mare incendiu din Focșani, cel produs la Pensiunea Monte Carlo din Cartierul Sud. Atunci, cu toate eforturile detașamentelor de pompieri, clădirea s-a făcut scrum, flăcările extinzându-se și la acoperișul blocului din vecinătate. Cât profesionalism ai putea avea ca pompier, până la urmă ai nevoie și de un dram de noroc.

 

Sursa Foto: ISU Vrancea

 

Adauga comentariu