Întâlnire de gradul zero între pensionari și șeful de la Parking. A intermediat Prefectura Vrancea!

Miniona doamnă subprefect Cristina Stoica a intrat serios în pâine. În calitatea pe care o deține a început să se facă vizibilă la diverse evenimente și activități specifice Instituției Prefectului, luându-și pe umerii gingași responsabilitățile funcției și ușurând munca șefului, Sorin Hornea.


De exemplu, astăzi, doamna subprefect a prezidat ședința Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice. În fapt, numele comiției este mai lung și mai stufos decât ceea ce „se execută” acolo. Drept dovadă stă ordinea de zi a ședinței: „informare cu privire la gestionarea și alocarea locurilor de parcare la nivelul municipiului Focșani”.


Ședința a părut destul de importantă pentru reprezentanții Guvernului României în teritoriu, recte, prefectura. După cum se poate vedea, cinci bătrânei și-au luat conștiincios notițe, așa cum se făcea odinioară la ședințele de partid, ascultând cu atenție (atât cât se poate) cum gestionează șeful de la Parking, Nicușor Statache, situația în municipiu.


Este foarte clar pentru oricine că subiectul ședinței a fost cât se poate de nimerit, asta în condiția în care cel puțin trei dintre cei cinci bătrânei nu au mașină. Suntem siguri că sultanul parcărilor din Focșani a pledat convingător importanța instituției pe care o conduce „biruitor în luptă”.


Credem că Nicușor Statache a profitat de ocazia întâlnirii cu seniorii și a încercat să-i convingă pe aceștia de necesitatea introducerii unei taxe pentru cărucioarele de cumpărături, vehicule tot mai des întâlnite prin marketuri în ultima vreme. Ideea sa ar putea fi îmbrățișată și de administrația locală din Focșani care ar putea plusa. Astfel, nu ar fi exclusă introducerea permisului de conducere a căruciorului de cumpărături pentru pensionari. Taxat corespunzător, evident, acest nou permis ar fi unic în lume și, unde mai pui, ar astupa o parte din gaura căscată în bugetul municipalității.

 

Adauga comentariu