Guvernul ca o „mamă”: ajutoare de urgență pentru nefericiții României. În Vrancea, statul aruncă o ciozvârtă de doar 5.000 de euro!

Așa cum ne-a obișnuit din vremuri imemoriale, Guvernul PSD se grijește de cei necăjiți și obidiți. Având la îndemâna pârghia Legii 416/2001 și a HG 50/201, acesta a dispus de acordarea așa numitelor „ajutoare de urgență” pentru familiile și persoanele aflate în nevoie din cauza calamităților naturale  (alunecări de teren, inundații, incendii), accidentelor, stării de sănătate etc. Aceste ajutoare vor fi plătite din fondurile Ministerului Muncii, adică din bugetul statului.


În acest an, prin milosârdia guvernamentală, așa cum spuneam, vor primi ajutor de urgență 550 de familii și persoane care se află „în situații de necesitate”, suma care va pleca din buget fiind de 2.029.800 de lei, adică 427.569 de euro.  


Printre necăjiții din județele patriei se află și patru beneficiari din Vrancea pentru care statul a alocat suma de 25.000 de lei (5.266 de euro), bani care lui Liviu Dragnea, am adăuga noi, nu-i ajung nici de țigări. Oricum, cei care intră în posesia ajutorului nu sunt luați la întâmplare, ci figurează pe liste întocmite în urma unor anchete sociale.


Astfel, pentru trei beneficiari care au avut de suferit în urma incendiilor, statul a considerat că suma reparatorie nu poate depăși 21.000 de lei, adică 7.000 de lei de familie sinistrată. De asemenea, restul rămas, 4.000 de lei, va merge către o familie sau persoană care „se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială”.


În concluzie, deși nu-i frumos ce spunem, dintre câți amărâți sunt în Vrancea doar patru (familii sau persoane singure) vor primi suma derizorie de 5.266 de euro, bani care probabil nici nu le vor ajunge până la finalul anului.

 

Adauga comentariu