Genialitatea lui Misăilă lovește din nou: pășunea orașului va fi transformată în spații verzi iar unele spații verzi din oraș, în parcări!

Ședința extraordinară de astăzi a început cu întârziere și în lipsa mai multor consilieri liberali, ocupați, probabil,  cu strângerea de semnături pentru alegerile europarlamentare. În mare, odată cu apropierea alegerilor, ședințele de consiliu local încep să semene cu câmpul de bătălie de la Austerlitz. Social-democrații au piepturile vinete de cât s-au lovit cu bolovanul iar liberalii se erijează, mai mult ca oricând, în apărătorii nației.


Lăsând la o parte discuțiile în contradictoriu din prima parte, mijlocul și finalul adunării obștești din primărie, am aflat ceva în premieră. Adică din gura edilului municipal. Cristi Misăilă a anunțat că are în vedere o soluție uluitoare care, odată pusă în aplicare, îl va ajuta să rezolve două probleme capitale ale târgului de pe Milcov: mărirea spațiului verde pe cap de locuitor, așa cum prevăd normele europene, și sporirea locurilor de parcare, așa cum prevede bunul simț.


Soluția găsită de primar este următoarea: municipalitatea va prelua terenurile ce poartă acum titlul de pășune și le va transforma în spații verzi. Astfel, din cele 153 hectare de pășune, pot fi atrase în intravilan cam 142 de hectare ce vor deveni, după năzuințele primarului, zone de agrement. Cristi Misăilă a identificat, împreună cu echipa sa, 20 de hectare la Mândrești, 8 ha la aviație și 12 ha în zona Vâlcele.


Odată găsită o soluție, edilul merge mai departe cu rezolvarea următoarei probleme: parcările. Dacă avem suficient spațiu verde în afara orașului, atunci anumite zone verzi vor fi transformate în locuri de parcare, asta dacă am înțeles noi bine. Așa că pe viitor, de vrei să miroși o floare, o poți face la marginea orașului.


De aici, discuțiile au început să derapeze într-o chelfăneală electorală în care se aruncă la gâtul altuia. Reproșurile curg din ambele părți fără deosebire. Ionuț Mersoiu se face că nu vede mâna ridicată a consilierului Ana Maria Dimitriu. Consilierul Nicu Tănase îl întreabă pe primar dacă e adevărat ce spune Camera de Conturi Vrancea cu privire la plata unor lucrări care nu s-au mai efectuat. Cristi Misăilă recunoaște: „Cînd am preluat primăria am constatat că s-au făcut plăți fără să fie executate lucrări”. Edilul nu lămurește un aspect: raportul Camerei de Conturi se referă la anul 2017, an în care el era primar.


În finalul ședinței, proiectele sunt votate de majoritatea PSD+ALDE. PNL se abține constant și asta atrage oprobriul social-democraților: „De ce nu votați, domnilor, proiectele pentru dezvoltarea și curățenia orașului?”, gâtuie octavele Mihai Nedelcu. „Se votează proiecte de 25 de ani și nu ați făcut nimic”, sună replica liberalului Nicu Tănase. Și trebuie să recunoaștem că este adevărat.
 

 

Adauga comentariu