Gaudeamus igitur!

Ah, dar cum boicotarăți voi... Eu n-am boicotat nimic. Am fost la vot de când am acest drept. În ultimii ani, de când îmi amintesc să fi pus ștampila, am votat aproape mereu cu cei care au și câștigat. Excepție au făcut alegerile locale din 2016, și nu din cauza culorii politice a celui care ne „conduce” acum. Clar am o opțiune politică și am o problemă cu o anumită culoare. Dar asta nu m-a oprit în unele cazuri să pun ștampila pe pătrățelul roșu. De aceea mi s-a rupt de opinia cum că Dragnea vrea să capete un capital de imagine cu acest referendum. Sau că PSD avea o agendă secretă. Da, are, dar acum nu a fost cazul. Dacă mi se părea corectă întrebarea și răspunsul, aș fi făcut un efort și aș fi votat.

În opinia unora trebuia să merg la vot, pentru că s-au cheltuit niște bani. O părere tâmpită, de altfel. Care spune multe despre emitenții acestei judecăți de valoare. Pot spune răspicat că nu mă las influențată de curentele din jurul meu. „Boicotul” de acum... a fost o alegere. Conștientă. Și nu mi-am exprimat opinia public, nu am încercat să influențez pe nimeni. Nu am trimis mesaje. Nu am incitat la ură.

Practic nu am votat, tot pentru viitorul copiilor noștri. Micuții noștri care merită să iubească și să fie iubiți. Care merită o relație frumoasă, asumată. Care nu merită să fie marginalizați sau înjurați. Pentru că unii dintre ei vor avea alte opțiuni în ceea ce privește dragostea. Cum să le îngrădesc un drept? Eu am înțeles asta. Și, alături de mine, un procent frumușel dintre români. Ce-am făcut??? Am călcat în picioare voința celor 3 milioane. Hai, 4, care au votat acum. Sigur, cum nu. Ei au avut o părere, au câștigat organizarea unui referendum de toată jena. Eu am avut alta. Punct.

Gaudeamus igitur! Și să curgă contestațiile, pentru că circul va mai continua o vreme.

Comentarii

Mirela

09.10.2018 17:11

Bravo!întrebare neclară,răspunsul pe măsură!

Adauga comentariu