A găsit o pungă cu bani și a mers cu ea la poliție

O femeie din Broșteni a avut surpriza vieții ei azi dimineață când, mergând pe strada Republicii, a dat peste o pungă de plastic care avea ceva bani în ea. Nu s-a bucurat la cei 850 de lei găsiți și a mers la poliție pentru a căuta păgubitul. Tot astăzi, acesta a și fost găsit, banii i-au fost înapoiați, iar femeia de 57 de ani a fost felicitată de către poliţişti.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana care pierduse suma de bani, respectiv un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Focșani. Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, femeia a fost invitată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea unde i-a fost înmânată o diplomă în semn de prețuire și recunoștință pentru promovarea valorilor morale în societate.

Reamintim vrâncenilor faptul că, potrivit art. 243, alin.1 din Codul Penal Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor reprezintă fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său și se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, comunică biroul de presă al IPJ Vrancea.

 

Adauga comentariu