Galerie Foto: Cum trebuie recalificată recalificarea urbană de la Focșani

În urmă cu mai bine de un deceniu începea la Focșani unul dintre cele mai ambițioase proiecte care s-a întâmplat vreodată la noi în urbe după 1990. I s-a spus recalificarea urbană a centrului istoric și a costat destul. Ceea ce a rezultat nu arăta tocmai rău, dar fiindcă timpul e cel mai bun test și critic, iată cum se prezintă în primele zile din 2019 acest perimetru. Pentru că bănuim că nu se poate lăsa așa acest loc, deoarece este cumva cartea de vizită a orașului nostru, haideți stimați domni care vă știți cu atribuțiuni în acest sens să vedem ce se mai poate face, chiar și cu riscul de a-l supăra pe distinsul domn Bacinschi, persoana care a avut pe vremuri cel mai greu cuvânt în acest proiect.

În primul rând, să privim câteva fotografii realizate în urmă cu aproximativ o sută de ani, executate cam în același loc despre care discutăm aici, și să răspundem sincer  dacă ne place sau nu cum se prezenta zona atunci. Dacă răspunsul e da, atunci să privim și câteva fotografii din perioada comunistă, din care, de asemenea, ar fi bine să decidem dacă Piața Unirii era sau nu în regulă. La fel, dacă cădem de acord că era ok, atunci stimați domni care vă știți cu atribuțiuni în acest sens procedați în consecință. Chiar mai mult, îndrăzniți și demolați *coșmeliile și fânăriile*, aproape în totalitate inutile de care parcul este plin, lăsați 1- 2 de sămânță, poate pe cea mai înaltă și pe cea mai bine amplasată. Așa, ca o încurajare, trebuie amintit faptul că regimul comunist a ras de pe fața pământului orașe întregi, inclusiv cea mai mare parte a Focșaniului, și totuși viața a mers înainte. Totodată, refaceți aleile, dar nu oricum, ci în asa fel încât să nu se mai năclaiască la prima ploaie. Dregeți pavajul și zidurile din zona fostului complex al mănăstirii Sf Ioan, terminați Monumentul Unirii și nu în ultimul  rând, ci chiar obligatoriu, redați Grădinii publice strălucirea verde de odinioară. Stimați domni, încercați aceste idei și în  principiu orice altceva vă dictează priceperea și credeți că e potrivit ca să nu ne mai fie rușine cu acest loc. Mult succes!

Dacă interesează iată, pe scurt, povestea acestui loc. Grădina publică, cea pe care o avem azi, s-a organizat de către Municipalitatea orașului Focșani tocmai din anul 1873, pe hotarele vechii Grădini călugărești a mănăstirii Sf Ioan. Grădina fusese expropriată în timpul domniei lui Cuza în folosul Școlii de Fete din Focșanii Munteni, iar din anul 1866 a intrat în patrimoniul orașului Focșani. Pe cele 1,68 ha, cât a avut Grădina Publică până la instalarea comuniștilor, a fost amenajat un adevărat paradis. Artizanul acestui colț de rai a fost un austriac, angajat al Primăriei, unde a slujit cu multă hărnicie până în preajma Primului Război Mondial, iar după acest eveniment s-a trezit cu toată averea confiscată de către Statul Român, pentru originea sa. După numeroase scrisori, abia a reușit să determine autoritățile să-i restituie bunurile.

Tot în vremurile de demult, părți din Grădina Publică erau ocupate de un bufet, un chioșc pentru muzică, un bazin din beton și un teren disponibil pentru cinematograful  de vară. Grădina publică nu era la fel de întinsă ca în zilele noastre, pe marginile ei dinspre strada Mihail Kogălniceanu, Maior Gh Pastia și chiar pe Dimitrie Cantemir, existau câteva proprietăți particulare. Toate aceste imobile au fost expropriate de regimul comunist după 1950, cu scopul de a lărgi spațiul acestui loc public. Fiind situată lângă Piața simbol a orașului și lângă Primărie, Grădina publică s-a bucurat tot timpul de grija autorităților și de plimbările multor focșăneni încântați de peisajele de aici. Construirea Ateneului Popular în vecinătate a sporit și mai mult farmecul locului. Casa de Cultură, ridicată în anii 1971-1972, împreună cu parcarea, au avut fără discuție rezultate pozitive, dar au diminuat mult din suprafața obiectivului. În această Gradină s-a ridicat primul bust închinat unei personalități a orașului, Gheorghe Apostoleanu, inaugurat în anul 1912 și situat în spatele bisericii Sf Ioan. A dispărut în cursul evenimentelor din 1945.

Chiar și pompierii orașului au fost instalați până în anul 1902 în fosta clădire a Școlii de Fete, situată lângă Biserica Sf Ioan și în vecinătatea viitorului Ateneu Popular.  Aceștia se foloseau, pentru a supraveghea orasul, de turnul din fața Bisericii Sf Ioan, cel demolat de autorități în 1905 pentru că devenise nesigur, datorită vechimii. La fel a fost demolată și clădirea fostei școli ce fusese transformată în Cazarma pompierilor, imobil șubrezit de trecerea anilor și de numeroasele cutremure ale zonei. Pompierii au fost instalați din anul 1902 în actualul sediu, într-o clădire din care mai rezistă azi doar câteva anexe.

Și  așa mai departe povestea Grădinii publice s-a scris în continuare până în prezent, urmând să vedem ce se va întâmpla în viitor. 

Florin Dîrdală, Arhivele Vrancea

Adauga comentariu