Foto+Video: Ziua Pompierilor Români sărbătorită cu avansări în grad și exerciții demonstrative la ISU Vrancea

Ziua Pompierilor din România a fost marcată corespunzător și de Inspectoratul pentru Situații de Urgența „Anghel Saligny” al județului Vrancea. Evenimentele festive s-au petrecut pe platoul unității unde, alături de militari, s-au aflat și oficialitățile locale și județene. De la manifestare nu puteau lipsi nici copiii, mari și mici, întrucât doarpentru ei conducerea ISU a organizat atelierul „Pompier pentru o zi”. Celebrarea a luat sfârșit cu exerciții demonstrative care au stârnit aplauze în rândul puștimii care-i urmărea pe pompieri cu ochi rotunzi de uimire.


Solemnitatea zilei de 13 septembrie a fost marcată de o ceremonie militară și religioasă la care au fost prezenți prefectul județului, Sorin Hornea, primarul orașului, Cristi Valentin Misăilă, viceprimarul Marius Iorga, vicepreședintele consiliului județean, Dănuț Cristian, precum și foste cadre ale ISU, acum trecute în rezervă. Prefectul județului a inspectat „trupele” după care ceremonia religioasă a deschis manifestările organizate în incinta unității.


După slujba de rigoare, de altfel nelipsită de la acest gen de activități, a avut loc citirea ordinelor de avansare în grad pentru doi ofițeri și mai mulți subofițeri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Împreună cu inspectorul șef al ISU, colonelul Flaviu Chiscop, prefectul județului i-a felicitat pe militarii proaspăt avansați în grad.


Au urmat alocuțiunile obișnuite în care s-au adus mulțumiri pompierilor pentru serviciile lor. Inspectorul șef al ISU Vrancea a transmis mesajul șefului său de la București, generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi iar vicepreședintele CJ Vrancea, Dănuț Cristian, s-a mulțumit să fie portavocea barosanului de la conducerea județului, Marian Oprișan. Mai originali, prefectul Sorin Hornea și primarul Cristi Misăilă au citat din ei, felicitând și mulțumind călduros cadrelor ISU.


Odată discursurile terminate, au urmat exercițiile demonstrative și prezentarea tehnicii de intervenție din dotarea inspectoratului. Copiii s-au strâns buluc să asiste la stingerea unui incendiu controlat și la „piesa de rezistență” a zilei – simularea unei descarcerări dintr-o mașină presupus avariată în urma unui accident rutier.


După toate acestea, oficialitățile, atâtea cât au mai avut răbdare să asiste până la final, și puștanii neobosiți au „trecut în revistă” atelierele de prezentare a tehnicii și echipamentele din dotarea pompierilor. Ca de obicei, cei mai câștigați din astfel de evenimente au fost copiii, mereu curioși și deschiși la noutăți.

Adauga comentariu