Foto! A doua ninsoare importantă din sezon încearcă iar „mușchii” municipalității

A doua ninsoare serioasă din sezon pune din nou la încercare logistica primăriei în materie de deszăpezire. Încă de foarte dimineață, lamele și sărărițele au intrat în funcțiune pe principalele străzi din Focșani, adică pe bulevarde. Efortul administrației locale de a demonstra că se acționează ireproșabil în condiții de iarnă este evident în buricul târgului.


Cu două ore și mai bine înainte ca orologiul să bată miezul zilei, forțele de deszăpezire, umane și mecanice, unite într-un efort comun, de-a dreptul proletar, de a încerca să înlăture omătul de pe carosabil. Vestele verzi de la Dezvoltare înarmate cu lopeți aveau, pesemne, în consemn stațiile de autobuz și trecerile de pietoni, întrucât pe toată lungimea bulevardelor București și Unirii zăpada era aranjată frumos, în movile sub formă de piramidă.


Atribuții speciale au avut și cei care s-au ocupat de „zona zero”. La intrareaîn consiliul județean se trăgea cu spor de lopată, cei șapte sau opt lucrători transpirând să facă loc pentru mașina lu dom președinte. Piața Unirii era, de asemenea, sub consemn. Se lopăta din greu, pentru îndepărtarea stratului de zăpadă. Omătul era încărcat în mașini de transport și dus, probabil, la marginea orașului. Obeliscul, trist și decojit, veghea tăcut vânzoleala din preajmă.


În așa-zisul orășel al copiilor, parcă mai urât ca niciodată, nu se zărește picior de copil. Cele câteva elemente de decor nu atrag vizitatori iar scaunele învârtitorilor zac părăsite la sol, ca niște crengi lungi, de salcie. Doi agenți de pază sunt singurii „copii” care vizitează fosta Grădină Publică a Focșaniului. Dezolant și pustiu, iată două cuvinte care ar caracteriza perfect acest pretențios numit orășel al copiilor, în fapt un loc care nu mai aparține nimănui, distrus de clădiri inutile și cu prea puțină verdeață pentru a căpăta titulatura de parc.

Adauga comentariu