FOTO: Cea mai veche casă din Focșani, nestemată necunoscută autorităților. Aici a locuit Hortensia Papadat-Bengescu, casa aparținând pe rând familiilor Stamatin sau Cantacuzino. Nepoata lui Cantacuzino a fost cea care l-a introdus pe Hitler în lumea bună

Știm cu toții că în Focșani au locuit oameni de vază, gospodari, care au lăsat în urmă adevărate bijuterii arhitecturale. Unele dintre case există și astăzi, mai bine sau mai puțin bine întreținute, indiferent că proprietari sunt acum moștenitorii sau autoritățile. Însă ieri am aflat că, cel puțin una dintre vechile case ale Focșaniului de odinioară, cea mai veche de fapt, cu o venerabilă vârstă de peste 200 de ani, este total necunoscută autorităților.

Casa Stamatin, construită de Săndulache Stamatin în jurul anilor 1810 - 1811, pare o simplă construcție atunci când treci întâmplător prin față. Nu are vreun semn care să spună cât de importantă este prezența sa în peisajul municipiului de azi, în condițiile în care aici au locuit oameni de vază din acele vremuri. Casa are totuși un semn distinctiv: o plachetă pe care apare numele scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, care a locuit aici câțiva ani.

Nu am plecat de capul meu în căutarea Casei Stamatin - numele fiind al celor care au construit imobilul, ci am participat la un tur în cadrul proiectului #PovestimFocșaniul, susținut de Ministerul Culturii și derulat de Asociația „Eu, tu și ei” Focșani. Mai întâi, vizita a început la Biserica familiei Stamatin. Mulți focșăneni, printre care mă număr, nu au de unde ști însemnătatea lăcașului de cult. După cum aveam să aflu, vechea familie boierească își construise pe lângă casă și o capelă proprie. În decursul anilor oamenii au continuat să se închine aici, unde se află și în prezent „Crucea boierului”.

Lângă altarul capelei este înmormântat Săndulache Stamatin (1783 - 1837), iar pe crucea de lângă biserică încă se poate vedea mesajul scris, deși măcinat de anii care au trecut. Scris în chirilică, mesajul ne-a fost tradus de gazdele turului, Silvia Vrînceanu și Dan Nichita: „Trecătorule privește, că aci odihnește țărâna unui muritor, carile a fost în lume trăitor ca și tine, iar acum nesimțitor, Săndulachi Stamatin biv vel (fost mare) Spătar, după cum în viață m-am chemat, acum țărână și pământ s-a prefăcut în mormântul acesta”.

După cum ne-au explicat cei doi, zona mai păstrează și alte mărturii ale acelor ani. O parte din zidul care înconjoară biserica este cel original, din piatră. Totodată, pe lângă biserică sunt și pavelele originale de atunci - pavele în sens general, pentru că, probabil este vorba despre pietre de râu.

Am lăsat însă în urmă biserica de pe strada Moldovei (sau Republicii), iar incursiunea în trecut a continuat pe strada Alexandru Golescu, acolo unde au locuit acum 200 de ani Stamatineștii, apoi Dimitrie Cantacuzino sau Hortensia Papadat-Bengescu - dacă e să menționăm doar câteva nume. Casa, așa cum îți apare de la poartă, ar putea trece neobservată. A și trecut neobservată, de fapt, mulți ani. Până când cineva a fost curios să meargă pe firul istoriei. Dan Nichita pregătește o carte despre istoria uitată a Focșaniului. Și, printre hârtiile îngălbenite de vreme studiate în arhive și monografii, a dat peste un fir legat de ceea ce a însemnat familia Stamatin pentru „Mahalaua Boierească” - cum se numea zona aflată la granița dintre Focșanii Moldovei și cei ai Valahiei.

După cum a povestit celor prezenți ieri, a găsit câteva mențiuni care pomeneau despre locația casei boierului Săndulache Stamatin. „Noi nu credeam că mai există casa. Am mers pe lanțul de proprietari până am ajuns la Ștefanache Stamatin. Și pentru că moștenirea lui Săndulache - casa din Focșani, a luat-o Ștefanache Stamatin, mi-am dat seama că nu poate fi alta. La 1914, Hortensia Papadat Bengescu spune că a aparținut unei „beizadele”, ceea ce înseamnă că era Cneazul Cantacuzino. Având actul de la 1856, nu poate fi decât asta (potrivit documentului despre care face vorbire, Cantacuzino cumpără casa de la Stamatin - n.r.)”, a explicat Dan Nichita.

Casa Stamatin nu mai este însă un corp unitar de zeci de ani. În iunie 1938 imobilul a fost împărțit în două locuințe cu proprietari diferiți, iar în vremea comunismului aici a funcționat chiar o grădiniță, precum și o filială a asociației vânătorilor. Istoria celor două corpuri de case e aceeași până la un punct, iar apoi e diferită, ca și prezentul. O parte din casă este locuită și îngrijită, aici fiind de altfel și plăcuța comemorativă care menționează numele Hortensiei Papadat-Bengescu.  

A doua bucată din casă este goală și aproape de ruină. Deja sunt prăbușite dependințele în care probabil locuiau slujitorilor familiilor, posibil încăperi adăugate ulterior construirii casei.

Se păstrează însă surprinzător de bine beciul, în care am avut ocazia să coborâm pentru câteva clipe.

Casa abandonată nu arată însă bine, fapt ce ar putea afecta și partea în care locuiește familia lui Eugen Popa, cel care ieri a deschis ușile pentru vizitatori.

Bunicul meu a cumpărat primul această parte din casă, iar cealaltă a fost cumpărată apoi, de o familie Rotaru. Tatăl meu îmi povestea că este o casă foarte veche, este o casă plină de istorie și de povești. Vă dați seama, o casă construită fără centuri și fără fier. Și totuși, de peste 200 de ani nu are nicio fisură. E făcută din bolovani „de Putna” - așa mi-a spus tata. Îmi mai spune tata câteodată să am grijă că aici sunt ascunse bogății (râde). La un moment dat va trebui să iau o măsură, pentru că e pericol de igrasie din partea cealaltă, sunt probleme cu acoperișul...”, ne-a povestit câte ceva proprietarul casei.

De altfel, după cum s-a și discutat atunci când am stat toți la povești în una dintre încăperi, casa este singura care a aparținut unui demnitar din acele vremuri și care a rămas în picioare. Pentru că Săndulache Stamatin a fost staroste al Focșaniului, conducător al primelor școli publice și fondator al primei Judecătorii a orașului.

O casă simplă, fără detalii de stil ori podoabe arhitecturale, astfel că atunci când treci prin față nu ai spune că e o comoară. Dar este o valoare, o nestemată pe care nimeni nu a știut-o până acum ceva timp. Ar avea o șansă să fie declarată monument istoric, deși nici casele - monument istoric nu au viață ușoară în Focșani.

Câțiva pași în istorie

După cum am spus, Dan Nichita și Silvia Vrînceanu pregătesc o carte despre o parte din istoria orașului nostru: „Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine Patrimoniu”. Cartea beneficiază de finanțare din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în cadrul Programului Acces - Anul Cărții 2019 și așa au descoperit casa. Deși detalii despre casele unioniștilor din Focșani vom afla doar după apariția cărții, pe blogul vranceaaltfel.ro a fost publicat un material despre Casa Stamatin, material care va fi parte componentă a cărții. Iar cu acest ajutor mă pot încumeta și eu să redau detalii despre istoria casei.

Săndulache Stamatin, primul proprietar al casei, a fost membru „al partidei boierilor liberali, al „novatorilor și cărvunarilor” ce doreau adoptarea primului proiect de constituție din istoria țării, menit să limiteze puterea marilor boieri și să statueze pe baze și principii moderne noua realitate instituțională de după Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821. În 1823 și 1829 - 1830 a fost starostele Focșaniului, considerată a treia funcție administrativă ca importanță în statul moldovean. În 12 noiembrie 1832, în calitate de locțiitor al starostelui, în casa sa se întrunește toată floarea cea vestită a marilor boieri putneni ca să voteze pe unul de-al lor să reprezinte ținutul în Obișnuita Adunare Obștească de la Iași, prima formă de organ legislativ a Moldovei”, scrie Dan Nichita pe vranceaaltfel.

După moartea lui Săndulache Stamatin, casa i-a revenit fiului mai mare, Ștefanache, care a fost la rândul său un personaj important al acelor vremuri - în 1842 este numit locțiitor de ispravnic la Putna, apoi este deputat în Obișnuita Adunare Obștească a Moldovei, iar în 1855 înființează prima școală publică elementară în Odobești. Însă nu este tocmai cumpătat, precizează Dan Nichita, astfel încât împrumuturile pe care le face și pe care nu le achită la timp duc aproape la faliment. Astfel, vinde proprietățile pe care le avea, iar casa ajunge la prințul Dimitrie A. Cantacuzino. „Cneazul” Cantacuzino face parte din neamul Cantacuzinilor supuși ai țarului rus. Acesta cumpăra casa „alcătuită dintr-un apartament cu 5 odăi din pereți de zid, un beci de piatră încăpător de 1.000 de vedre de vin și un alt apartament cu 3 odăi de zid, iar locul în mărime de 48 stânjeni domnești curmeziș, care împresoară și o grădină ce are destui pomi roditori, și de 44 stânjeni în lungul” cu 40.000 de lei.

O fată a lui, Irina, va locui în casa din Focșani unde se va și mărita cu un emigrant polonez, catolic din Rusia, Eduard Grabcewski. Ea se ocupă și de administrarea moșiei familiei din zona Ivăncești-Bizighești”, se mai arată în materialul publicat pe blog.

Aici este de făcut o paranteză, deși fără legătură directă cu casa. Una dintre nepoatele Cneazului este prințesa Elsa Bruckmann, cea despre care se spune că a contribuit la ascensiunea lui Adolf Hitler, fiind considerată „mama de suflet” a acestuia. A fost nevoie doar ca aceasta să menționeze familia din care făcea parte pentru a lui Hitler să i se deschidă anumite uși.

Elsa Bruckmann - născută Cantacuzino, se autoprezenta ca născută prințesă Cantacuzene de origine română, dintr-o ramură sărăcită a ilustrei familii bizantine. Nu a avut copii și și-a pierdut nepotul favorit în 1915 în luptele de la Verdun. L-a cunoscut pe Hitler în 1922 în casa familiei lui Richard Wagner. A resimțit o nevoie organică de a învălui pe cineva cu dragostea sa”, ne-a detaliat Dan Nichita.

Ani mai târziu, casa ajunge în proprietatea unei alte personalități. În 1870 Vasile Buzdugan cumpără imobilul la o licitație publică. Vasile Buzdugan (11 februarie 1832 - 30 octombrie 1897) este tatăl tatăl lui Gheorghe Buzdugan, viitorul președinte al Curții de Casație a României și membru al Regenței. „Unionist asumat, Vasile Buzdugan este făcut serdar în 1856 de creatorul partidei unioniste, domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, iar mai târziu va ajunge parlamentar în mai multe rânduri, de exemplu membru al Camerei de Revizuire a Constituției 1884 - 1884 sau senator în mandatul 1884 - 1888. A avut o moșie la Răcăciuni, sat Gheorghe Doja, unde urmașul său a ridicat un frumos conac care există și astăzi. În 1897 este îngropat în mormântul familiei, unde se va odihni și fiul său - decedat pe 7 octombrie 1929. Și el și fiul său au fost doi apropiați ai celor doi mari prim miniștri liberali, și ei tată și fiu, I. C. Brătianu și Ionel I.C. Brătianu”, ne-a mai spus Dan Nichita.

Familia stă aici 8 ani, după care, în 1878, Vasile Buzdugan o vinde și se mută la Bacău. Așa casa ajunge la boierul Gheorghe Ghindar. Ghindar a fost primarul Panciului între 1872 - 1876, subprefectul plasei Zăbrăuți - numit în 1883, și președinte al Consiliului Județean Putna în 1887 - 1888, când e și decorat de regele Carol.

Dacă aceste nume poate nu spun nimic, cu siguranță o altă locatară a casei este cunoscută. Hortensia Papadat-Bengescu a locuit aici câțiva ani, așa cum reiese din chiar o scrisoare pe care i-o trimite lui Garabet Ibrăileanu pe 19 februarie 1914: „O casă veche a unei beizadele oarecare, cu odăi mari cum nu se mai fac acum. O sală de 11 m pe 4 unde mă plimb neobosit când sunt singură și lucrez. În față vara e grădină și înapoia casei semănăm porumb. Toate odăile sunt așa mari, lasă gândul să închipuie că a scăpat departe, că se duce, nu te lovești cu mintea de pereți îngrămădiți”.

Adauga comentariu